FOTBAL  »  Superliga  »   FRF

Au pasat "pisica"! Comisia de Disciplină a FRF a trimis cazul FC Brașov-Gaz Metan la DNA

Articol de - Publicat vineri, 24 iulie 2015 00:00

După aproape două luni și mai multe termene, scandalul finalului de sezon precedent, premierea jucătorilor lui FC Brașov după egalul de acasă cu Gaz Metan, a rămas nerezolvat de Comisia de Disciplină a FRF.

Care, miercuri, conform site-lui frf.ro, a decis: "trimiterea dosarului la Direcția Națională Anticorupție", fără să mai stabilească un alt termen de judecare. Altfel, Comisia federală evită să dea o soluție pe baza regulamentelor sportive, profitînd că DNA a început deja, în paralel, anchetarea faptului că brașovenii au fost premiați după retrogradare!

"E normal să aștepte rezoluția DNA"

Sub protecția anonimatului, un federal a explicat că "membrii Comisiei au trimis dosarul la DNA fiindcă procurorii au cerut documentația. Fiind un caz în care există în paralel două anchete, una penală și una civilă, pe regulamente, un principiu de drept permite suspendarea ultimei. Asta fiindcă rezoluția penală ar influența-o pe cea civilă, iar dacă ele ar fi diferite, nimeni n-ar avea de cîștigat".

Horoba: "Sînt uluit!

La rîndul său, Ioan Horoba, președintele celor de la Gaz Metan, cel care a dezvăluit episodul premierii brașovenilor, susține că este uluit de ceea ce se întîmplă la Comisia de Disciplină FRF: "N-am mai întîlnit așa ceva! Dacă au dat cazul la DNA, înseamnă că sînt elemente penale, de corupție acolo. Iar regulamentele sportive sînt clare, dacă e corupție, e vorba despre retrogradare. La DNA, cazul s-ar putea să dureze un an-doi. De ce nu dă Comisia o decizie pe bază de regulamente sportive?! Indiferent care este, s-o dea, nu să aștepte DNA-ul!".

Șeful Comisiei de Disciplină FRF, Daniel Cernat, nu a putut fi contactat de Gazeta Sporturilor pentru a oferi explicații în acest caz.

200.000 de leiau primit primă jucătorii de la FC Brașov după egalul, 0-0, cu Gaz Metan, un rezultat care a dus la retrogradarea ambelor echipe

Citește și:
FCSB - Csikszereda: Bîrligea, scos la pauză de Gigi Becali
Superliga
FCSB - Csikszereda: Bîrligea, scos la pauză de Gigi Becali
Inter câștigă la Cremona și își mărește avansul din fruntea clasamentului » Cum arată situația la vârf în Serie A
Campionate
Inter câștigă la Cremona și își mărește avansul din fruntea clasamentului » Cum arată situația la vârf în Serie A
Ce au scris spaniolii despre Andrei Rațiu și ce note i-au acordat, după meciul făcut pe „Bernabeu”
Stranieri
Ce au scris spaniolii despre Andrei Rațiu și ce note i-au acordat, după meciul făcut pe „Bernabeu”
Cu Radu Drăgușin integralist, Tottenham a revenit miraculos cu Manchester City! Cum s-a descurcat românul
Campionate
Cu Radu Drăgușin integralist, Tottenham a revenit miraculos cu Manchester City! Cum s-a descurcat românul
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Profit.ro
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (1)
444001919101397
Florean Andrei  •  24 Iulie 2015, 17:07

Ce nevoie mai avem de o astfel de comisie, căruia îi este frică să dea o decizie? N-ar fi mai bine s-o desfiinţăm ?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează