FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Mercato cu năbădăi la Dinamo » Sînt puși pe liber, dar nu vor să plece!

Articol de - Publicat sambata, 08 august 2015 00:00

După olandezul Van Haaren, nici bulgarul Starokin nu mai este dorit în Ștefan cel Mare, însă cei doi n-au de gînd să părăsească ”haita”.

Lotul lui Dinamo se schimbă în permanență, deși Derby de România bate la ușă. Mircea Rednic este implicat la antrenamente, conducerea se ocupă de transferuri. Nu doar de veniri, ci și de plecări.

"Cîinii" sînt în tratative să rupă înțelegerile cu olandezul Ricky van Haaren, 23 de ani, și cu bulgarul Orlin Starokin, 28 de ani, care au prins doar cîteva minute în tricoul roș-albilor în acest start de sezon. Rednic i-a dat fiecăruia șanse să se afirme, chiar ca titular, însă cei doi nu l-au impresionat, iar antrenorul, chiar dacă nu le-a rostit numele, și-a manifestat public nemulțumirea după ultima etapă, 2-1 cu Timișoara.

Roș-albii caută să mai transfere un mijlocaș în perioada imediat următoare, însă, mai întîi, trebuie să scape de cei doi jucători care nu s-au adaptat în Ștefan cel Mare. Problema este produsă de faptul că nici Van Haaren, nici Starokin nu vor să se despartă de Dinamo!

Amîndoi fotbaliștii au contracte ferme și nu intenționează să se renunțe de bunăvoie la acordurile cu clubul. Rămîne de văzut dacă Rednic le va mai acorda vreo șansă, însă sînt șanse reduse întrucît nici unul nu mai intră în planurile sale.

9 fotbaliștiau sosit la Dinamo în mercato de vară: portarii Cerniauskas și Abraham, fundașul dreapta Feussi, stoperul Mevlja, mijlocașii Vojnovici, Van Haaren și Starokin, plus atacanții Gnohere și Himcinschi

74 de minutea bifat Van Haaren în două meciuri în echipamentul "cîinilor"

45 de minutea evoluat Starokin în tricoul lui Dinamo, în ultima etapă, cu bănățenii, fiind scos la pauză

60.000 €s-au cheltuit cu transferurile olandezului și bulgarului în Ștefan cel Mare. Sumele s-au plătit către impresari, Van Haaren și Starokin venind din postura de jucători liberi

Citește și:
Asta chiar ar fi fost bomba anului » Antrenorul echipei din play-off, la un pas să semneze cu FCSB: „A fost la mine acasă!”
Superliga
Asta chiar ar fi fost bomba anului » Antrenorul echipei din play-off, la un pas să semneze cu FCSB: „A fost la mine acasă!”
ȘOCUL serii în fotbalul european: Pep Guardiola pleacă de la Manchester City
Campionate
ȘOCUL serii în fotbalul european: Pep Guardiola pleacă de la Manchester City
Cum arată barajele pentru menținerea și promovarea în Superliga
Superliga
Cum arată barajele pentru menținerea și promovarea în Superliga
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Altele
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Profit.ro
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (49)
zidane92
zidane92  •  08 August 2015, 16:52
Postat de vlad1m1r. pe 08 August 2015, 15:17

Pai cap de melc, tu chiar crezi ca poate sa-i i-a un jucator bunicel ( nu ma pronunt la cum joaca) gen acest Essombe locu lui Gervinho sau mai stiu eu cu-i de valoreaza cat nu va avea nimeni in liga 1 salariu lu ala ?? Hai sa fim seriosi, Tade era carator de mingi pe la St.Jhonsone in liga 3 franceza si a ajuns golgheter, keseru care a fost la voi unde a jucat ?? Cumva la Real Madrid ?? Normal ca nuh, a jucat si el tot in liga 2 franceza la angers, iar scuza-ma ca iti spun dar Rednic chiar are ochi la jucatori, pai ce diferenta este intre Angers ( fosta echipa a lui keseru) si Ese Troyes ( fosta echipa a lui Essombe) ?? Ambele joaca in liga 2 franceza asa ca taci khalutule ca nu mai poti sari la galop dupaia.

Astia sunt "trolii " din bulevardul ghencea, orice dinamovist care el insusi crede despre el ca e inteligent si nu are iq subunitar ca cei din bulevardul ghencea sa nu mai bage in seama *** astora alde valaah ,rrandoom johni milni si altii! Nu vedeti ca deja sunt disperati ,sunt articole unde comenteaza numai ei ,daca timp de o saptamana niciun dinamovist nu ii mai baga in seama vor disparea! Daca aveti chef de discutii despre dinamo ,contul cu acelasi nume, add pe mysport.ro!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

vlad1m1r.
vlad1m1r.  •  08 August 2015, 15:18
Postat de vlad1m1r. pe 08 August 2015, 15:17

Pai cap de melc, tu chiar crezi ca poate sa-i i-a un jucator bunicel ( nu ma pronunt la cum joaca) gen acest Essombe locu lui Gervinho sau mai stiu eu cu-i de valoreaza cat nu va avea nimeni in liga 1 salariu lu ala ?? Hai sa fim seriosi, Tade era carator de mingi pe la St.Jhonsone in liga 3 franceza si a ajuns golgheter, keseru care a fost la voi unde a jucat ?? Cumva la Real Madrid ?? Normal ca nuh, a jucat si el tot in liga 2 franceza la angers, iar scuza-ma ca iti spun dar Rednic chiar are ochi la jucatori, pai ce diferenta este intre Angers ( fosta echipa a lui keseru) si Ese Troyes ( fosta echipa a lui Essombe) ?? Ambele joaca in liga 2 franceza asa ca taci khalutule ca nu mai poti sari la galop dupaia.

ai vazut si tu ce au ajuns Tade si Keseru in liga 1 dupa ce au venit din liga 2 franceza.

vlad1m1r.
vlad1m1r.  •  08 August 2015, 15:17
Postat de khal_37 pe 08 August 2015, 10:15

essombe asta nu are nici o convocare la nationala Camerunului. Au modificat securistii regulamentul pentru fcdb?

Pai cap de melc, tu chiar crezi ca poate sa-i i-a un jucator bunicel ( nu ma pronunt la cum joaca) gen acest Essombe locu lui Gervinho sau mai stiu eu cu-i de valoreaza cat nu va avea nimeni in liga 1 salariu lu ala ?? Hai sa fim seriosi, Tade era carator de mingi pe la St.Jhonsone in liga 3 franceza si a ajuns golgheter, keseru care a fost la voi unde a jucat ?? Cumva la Real Madrid ?? Normal ca nuh, a jucat si el tot in liga 2 franceza la angers, iar scuza-ma ca iti spun dar Rednic chiar are ochi la jucatori, pai ce diferenta este intre Angers ( fosta echipa a lui keseru) si Ese Troyes ( fosta echipa a lui Essombe) ?? Ambele joaca in liga 2 franceza asa ca taci khalutule ca nu mai poti sari la galop dupaia.

Vezi toate comentariile (49)
Comentează