FOTBAL  »  Superliga  »  CSU STEAUA

Ultrașii Stelei, prezenți la selecția de copii de la CSU Steaua: "Un nou început, onoraţi gloriosul trecut!"

O imagine pe care actuala echipă a Stelei n-a mai văzut-o de mult timp în tribune
O imagine pe care actuala echipă a Stelei n-a mai văzut-o de mult timp în tribune

Articol de - Publicat marti, 25 august 2015 00:00

Peste 100 de ultraşi ai campioanei au venit ieri dimineaţă la selecţia de copii a CSU Steaua care a avut loc în Ghencea.

Ieri a fost prima zi în care oficialii Clubului Sportiv al Armatei au început să testeze copii şi juniori născuţi între 2001 şi 2006.

Acţiunea a avut loc pe unul dintre terenurile din Ghencea, dar pe lîngă cei cîţiva zeci de puşti au fost prezenţi mai mulţi suporteri ai Stelei din Peluza Sud care au făcut spectacol. Aceştia au aprins torţe şi fumigene, au scandat împotriva lui Gigi Becali şi au afişat mai multe bannere împotriva echipei de fotbal cu care ei spun că nu se mai identifică.

"La CS Steaua am toate condițiile de pregătire și sînt lăsat să îmi fac în liniște treaba. Am început cu dreptul, în prima zi am avut aproape 75 de copii, vom vedea ce vom alege şi cu cine vom rămîne. Mulţi dintre ei n-au pregătirea necesară, dar uşor, uşor vom alege ce e mai bun pentru a ne face o echipă bună", a spus ieri Bumbescu pentru Gazetă.

Acesta, alături de Toni Doboş, Radu Troi şi Vasile Aelenei, se ocupă de recrutarea de noi talente pentru echipa de juniori a Armatei. Copiii prezenţi la selecţie au purtat tricouri cu emblema pierdută de FCSB în decembrie 2014.

Bannere afişate de ultraşi la selecţia de ieri:

  • "Trecutul și gloria ce le avem în spate / doar de voi pot fi continuate!"
  • "Un nou început, onoraţi gloriosul trecut!"
  • "Copile, viitorul Stelei îţi aparţine"
  • "În spirit de luptă veţi fi educaţi, peste ani numele Stelei să-l reprezentaţi"
  • "Vrem să fim din nou în față cum am fost o viață, clipă de clipă ne stă gîndul la echipă"
  • "Demonstraţi că încă se poate, un viitor curat mai presus de toate"

Citește și:
Stadionul a „explodat” în FCSB - UTA: „Demisia, demisia!”
Superliga
Stadionul a „explodat” în FCSB - UTA: „Demisia, demisia!”
Mirel Rădoi, pe picior de plecare de la Gaziantep: „Cei din club cunosc situația”
Campionate
Mirel Rădoi, pe picior de plecare de la Gaziantep: „Cei din club cunosc situația”
Gabi Balint a șters pe jos cu FCSB: „M-au zăpăcit! Am făcut ca Ionuț Chirilă”
Superliga
Gabi Balint a șters pe jos cu FCSB: „M-au zăpăcit! Am făcut ca Ionuț Chirilă”
Gigi Becali a scos „tunurile”: „Trichi-trichi, puricel. Cu Baciu mai încercăm 4-5 etape”
Superliga
Gigi Becali a scos „tunurile”: „Trichi-trichi, puricel. Cu Baciu mai încercăm 4-5 etape”
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum a fost primit Mihai Stoica la Târgoviște, după ultimele dezvăluiri de la FCSB

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (51)
60old
60old  •  25 August 2015, 17:04

Cand te gandesti ca salariul lunar al intregii echipe rapid este cat salariul pe 2 luni a lui amaratul de PaulPraff...nu stiu ce se mai baga in seama amaratii astia.

fangigi
fangigi  •  25 August 2015, 16:56

De valentin ceausescu nu ziceti nimic in bannerele alea? Nerecunoscatorilor, ati uitat cine v-a impins de la spate!:)))

stelistul1
stelistul1  •  25 August 2015, 16:43

O veste excelenta. In curand vom avea din nou echipa de fotbal in L1.

Vezi toate comentariile (51)
Comentează