SPORTURI  »  BASCHET  »  SPANIA-LITUANIA 80-63

Ordine restabilită » Spania a cîștigat titlul de campioană europeană la baschet

Articol de - Publicat marti, 22 septembrie 2015 00:00

Spania și-a recăpătat titlul continental la masculin, după ce acum doi ani îi fusese suflat de Franța.

Spaniolii au în palmares trei medalii europene în ultimele patru ediții ale EuroBasket. Doar în 2013, francezul Tony Parker – care se pregătește să devină cel mai valoros jucător dat vreodată lumii baschetului de vechiul continent – și coechipierii săi reușeau să spargă dominația iberică.

Duminică seară însă, Spania a trecut în finala de la Lille de Lituania, cu 80-63, și spaniolii au răsuflat ușurați. Pentru ei, lucrurile au revenit la normal. Sînt din nou campioni europeni, după ce au dominat finala din primul pînă în ultimul minut al său.

Gasol - MVP

Printre cei peste 27.000 de spectatori s-au numărat Regele Felipe și Rafael Nadal de partea spaniolilor, iar pe lituanieni i-a susținut președintele țării lor, Dalia Grybauskaitė. Medalia de bronz a competiției a revenit Franței, care a depășit în finala mică, 81-68, selecționata Serbiei.

Spaniolul Pau Gasol, campion mondial în 2006, triplu campion european și dublu campion în NBA, alături de Los Angeles Lakers, a fost desemnat MVP-ul întrecerii continentale din acest an. Numai în finală, Gasol, care a împlinit 35 de ani în luna iulie, a reușit 25 de puncte și 12 recuperări.

De altfel, Pau Gasol este primul din cinci-ul ideal al turneului, ceilalți patru jucători fiind conaționalul său Sergio Rodriguez, lituanienii Jonas Maciulis și Jonas Valanciunas, precum și francezul  Nando De Colo.

Calificate la Rio

Numai Spania și Lituania, finalistele din acest an ale Campionatului European, au obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, de anul viitor. Următoarele cinci clasate la Eurobasket 2015 – Franța, Serbia, Grecia, Italia și Cehia – au dreptul de a participa la turneele de calificare pentru Olimpiada din 2016.

27.372spectatori au asistat la finala EuroBasket 2015, ceea ce reprezintă un nou record de audiență

 Spania-Lituania 80-63

Spania: P. Gasol 25, R. Fernandez 11, S. Rodriguez 4, P. Ribas 5, F. Reyes 8, V. Claver 7, S. Llull 12, N. Mirotic 8.
Antrenor: Sergio Scariolo

Lituania: M. Kalnietis 13, D. Gailius 1, J. Maciulis 8, R. Seibutis 13, A. Kavaliauskas 4, P. Jankunas 3, J. Valanciunas 10, M. Kuzminskas 8, A. Milaknis 3.
Antrenor: Jonas Kazlauskas

Citește și:
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Stiri extrasport
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Pe cine a remarcat Daniel Pancu la Dinamo: „E bun de tot!”
Superliga
Pe cine a remarcat Daniel Pancu la Dinamo: „E bun de tot!”
După un moment colosal, marele Zlatan Ibrahimovic s-a dus glonț la un român: „Cine e Maradona?”
Stranieri
După un moment colosal, marele Zlatan Ibrahimovic s-a dus glonț la un român: „Cine e Maradona?”
Președintele din Superligă: „Când vor face primul punct, dau cămașa jos și stau la bustul gol la TV!”
Liga 2
Președintele din Superligă: „Când vor face primul punct, dau cămașa jos și stau la bustul gol la TV!”
ULTIMA ORĂ Gigant japonez mută în România o fabrică ce funcționează de peste 60 ani în Marea Britanie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Gigant japonez mută în România o fabrică ce funcționează de peste 60 ani în Marea Britanie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează