FOTBAL  »  Superliga  »  CS U CRAIOVA

A semnat şi s-a dus la biserică » Bulgarul Valentin Iliev a parafat un contract cu CS U Craiova pentru un sezon

Articol de - Publicat luni, 28 septembrie 2015 00:00

Remiza în faţa Pandurilor a venit cu veşti bune pentru antrenorul Craiovei, Emil Săndoi.

Oficialii echipei au reuşit să-l convingă pe fundaşul Valentin Iliev, 35 de ani, să se întoarcă în Bănie. "Este un jucător pe care mi-l doream de foarte mult timp, dar are de muncit pînă se va pune la punct cu pregătirea fizică. Ne trebuia un fundaş central şi cred că am făcut o afacere bună cu el. Cine ştie, poate pe viitor o să joace chiar cu Popov în apărare, mai ales că ei au evoluat împreună în Bulgaria!", a spus Săndoi, imediat după ce-a aflat de transfer.

Iliev a ajuns ieri dimineaţă la Craiova a semnat contractul valabil pentru un sezon apoi i-a rugat pe şefii olteni să-l lase să se prezinte la echipă abia de luni. "După ce-a parafat contractul, a plecat la biserică să se roage! Le-a spus celor din club că se duce la slujba de duminică, aşa cum face în fiecare săptămînă", spun sursele ziarului.

Fundaşul este cunoscut pentru credința sa. Şi-a tatuat cruci şi mesaje religioase pe ambele braţe. "Semnificaţia tatuajelor mi se adresează, e legată de ceea ce simt. Nu-mi cere să vorbesc despre religie, nu vreau să fac asta. Nu fac paradă. Mă ajută pe mine, e suficient. Nu ţin să explic cuiva de ce cred în Dumnezeu", spunea bulgarul în urmă cu patru ani, după ce-a ajuns la Steaua.

Citește și:
Face dezvăluiri interzise despre fotbaliștii de primă ligă: „Mi-am mărit sânii pentru el”
Campionate
Face dezvăluiri interzise despre fotbaliștii de primă ligă: „Mi-am mărit sânii pentru el”
Sala ultramodernă din Tulcea este 96% finalizată! Imagini spectaculoase
Sporturi
Sala ultramodernă din Tulcea este 96% finalizată! Imagini spectaculoase
Daniel Pancu intervine, după anunțul lui Nelu Varga: „În cazul ăsta, nu mai rămân la CFR!”
Superliga
Daniel Pancu intervine, după anunțul lui Nelu Varga: „În cazul ăsta, nu mai rămân la CFR!”
Mulțumim, Mirel Rădoi! » Conturile clubului au „explodat”: sumă uriașă venită de la UEFA pentru parcursul european
Superliga
Mulțumim, Mirel Rădoi! » Conturile clubului au „explodat”: sumă uriașă venită de la UEFA pentru parcursul european
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Profit.ro
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (1)
valu4ever
valu4ever  •  28 Septembrie 2015, 19:57

csu.azilul din fotbalul romanesc...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează