FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Abia au semnat cu Steaua, dar se feresc de declarații pompoase » Ce planuri și-au făcut cei mai noi jucători ai campioanei

Articol de GSP - Publicat miercuri, 04 noiembrie 2015 09:16

Steaua a plătit 150.000 de euro pentru Doru Popadiuc, Sebastian Chitoșcă și Cătălin Ștefănescu, iar cei 3 fotbaliști de la Ceahlăul au planuri mari.

Deși recunosc că încă nu se gîndesc la primul "11", ei speră să impresioneze stafful în cantonamentul din iarnă. Pînă atunci ei vor continua să joace la Ceahlăul.

"În primul rînd, ca să ne numim 3 jucători de la Steaua trebuie să demonstrăm la Steaua că sîntem fotbaliști, nu la Ceahlăul. Vrem să demonstrăm că merităm să jucăm acolo. Avem nevoie să ne punem pe picioare, să prindem un cantonament bun, să ne revenim fizic pentru că momentan sîntem puțin pregătiți și asta se vede", a spus Sebastian Chitoşcă la Digi.

"Eu nu țin cu nici o echipă, sînt jucător profesionist, o să îmi fac treaba cît pot de bine pentru echipa la care joc, care mă plătește, ca să îmi ajut familia", a zis Ștefănescu.

"Nu se pune problema ca acum să fim în primul «11», în primul rînd sper să prind cantonamentul cu ei și apoi, dacă o să dau un randament bun, o să rămîn în lot și vom vedea după. Acum ar fi deplasat să spun ceva despre primul «11»", a declarat Popadiuc.

Citește și:
Istvan Kovacs a primit ajutor la o fază milimetrică în Japonia - Tunisia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Istvan Kovacs a primit ajutor la o fază milimetrică în Japonia - Tunisia
Curacao a șocat în etapa a 2-a de la Mondial! Fabulos cât s-a terminat meciul cu Ecuador
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Curacao a șocat în etapa a 2-a de la Mondial! Fabulos cât s-a terminat meciul cu Ecuador
Plecare iminentă de la FCSB: „Despărțirea oficială va veni curând. Știu din surse sigure”
Superliga
Plecare iminentă de la FCSB: „Despărțirea oficială va veni curând. Știu din surse sigure”
Ce s-a întâmplat în Japonia - Tunisia este fără precedent în istoria Mondialelor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce s-a întâmplat în Japonia - Tunisia este fără precedent în istoria Mondialelor
România frânează Hornbach
Profit.ro
România frânează Hornbach
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (3)
conasu_boeru
conasu_boeru  •  01 Ianuarie 2016, 19:22

Din pacate baieti, pentru voi a inceput o perioada nefasta a carierei ! Cred ca sunteti constienti ca sunteti doar de umplutura si ca veti fi aruncati la alte echipe inainte sa va arate usa definitiv si inca ceva : voi nu ati semnat cu steaua copii, ati semnat cu fcsb-srl !!!

bakunin
bakunin  •  15 Noiembrie 2015, 02:12
Postat de ottobraun pe 04 Noiembrie 2015, 10:18

la anu joaca iar in B!

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ottobraun
ottobraun  •  04 Noiembrie 2015, 10:18

la anu joaca iar in B!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează