FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Steaua sîngerează, Mirel pansează » Campioana va juca cu Botoșani fără singurele achiziţii care au confirmat

Adus în vară, Tahar a marcat deja de două ori, deși a fost folosit pe mai multe posturi și numai cînd titularii erau accidentați
Adus în vară, Tahar a marcat deja de două ori, deși a fost folosit pe mai multe posturi și numai cînd titularii erau accidentați

Articol de - Publicat sambata, 07 noiembrie 2015 00:00

Lotul e decimat de accidentări, iar soluţiile antrenorului sînt jucătorii pe care Becali îi vrea plecaţi la iarnă: Tade, Tahar, Breeveld.

Deriva Stelei pare fără sfîrşit. Rezultatele proaste au fost completate în ultimele zile de accidentări extrem de grave pentru unii dintre fotbaliştii importanţi din lotul lui Rădoi. Tocmai din acest motiv, mîine, contra lui FC Botoşani, Mirel se va afla într-o situaţie extrem de delicată.

Va fi nevoit să alcătuiască un prim "11" din care nu vor face parte cele mai bune achiziţii, Kharja şi Hamroun, dar nici Adi Popa, unul dintre fotbaliştii ce au bifat cele mai multe minute în actualul sezon. Vor lipsi şi Muniru şi Papp, astfel că Rădoi va fi obligat să apeleze la improvizaţii şi să meargă pe mîna unora pe care Gigi Becali i-a trecut deja pe lista neagră pentru la iarnă: Tade, Tahar, Breeveld.

Alcenat, mijlocaş dreapta?

O variantă-surpriză ar putea să fie folosirea lui Alcenat în locul lui Adi Popa. Haitianul a jucat în ultima perioadă, la echipa lui naţională, pe postul de mijlocaş dreapta. Cum Mirel n-are nici o variantă decentă, Popa şi Enceanu fiind out, Alcenat ar putea fi încercat în această postură.

Alternativa e Tahar. În ciuda faptului că n-are viteză, algerianul a mai fost pus să joace în bandă, însă în partea cealaltă a terenului, pe stînga.

Aportul în ofensivă al absenţilor

Jucător Goluri/Pase de gol
Hamroun 4/4
Ad. Popa 2/4
Muniru 3/0
Kharja 0/2
Papp 0/1
Enceanu 0/0

Citește și:
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Stiri extrasport
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Răzvan Lucescu a venit în România și a făcut pomana de 40 de zile a lui Mircea Lucescu la un centru de nevoiași
Superliga
Răzvan Lucescu a venit în România și a făcut pomana de 40 de zile a lui Mircea Lucescu la un centru de nevoiași
Estavana Polman a jucat ultimul meci din carieră! Purtată pe brațe de colege
Handbal
Estavana Polman a jucat ultimul meci din carieră! Purtată pe brațe de colege
Gheorghe Hagi a anunțat lotul României! Adrian Rus și Laurențiu Popescu ignorați, Moruțan convocat cu Georgia și Țara Galilor
Nationala
Gheorghe Hagi a anunțat lotul României! Adrian Rus și Laurențiu Popescu ignorați, Moruțan convocat cu Georgia și Țara Galilor
ULTIMA ORĂ O companie low-cost anulează aproape toate zborurile de pe Aeroportul Otopeni
Profit.ro
ULTIMA ORĂ O companie low-cost anulează aproape toate zborurile de pe Aeroportul Otopeni
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

Cum a comentat Zeljko Kopic repetarea unui Derby de România la barajul pentru Conference: „Nu contează”


Comentarii (15)
jack_the_stripper
jack_the_stripper  •  07 Noiembrie 2015, 13:15
Postat de unico_biancorossi pe 07 Noiembrie 2015, 13:04

.)))))))))))))))))))))))))))))))))))

Aha, ai rămas șocat de la ultimul meci din Groapă. Ce râs nervos ai... Ai luat ceva, să-ți treacă?

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  07 Noiembrie 2015, 13:04
Postat de ortega pe 07 Noiembrie 2015, 09:48

Băi păduche , îi vezi în poza de mai jos pe ăia 3 fani ai Astrei ? Sunt mulți pe lângă voi ...

.)))))))))))))))))))))))))))))))))))

10205708568547632
Vladimir Bogdan  •  07 Noiembrie 2015, 11:40

oare câți spectatori vor fi, pe stadionul din cluj, la meciul steaua-botoșani?

Vezi toate comentariile (15)
Comentează