Articol de GSP - Publicat duminica, 15 noiembrie 2015 17:29
Comisia de Disciplină din cadrul Asociației Județene de Fotbal a decis ca echipele Prosport Vîrful Cîmpului și CS Dărăbani, care s-au întîlnit în meci direct, să piardă partida la masa verde. Motivul e incredibil. Jucătorii celor două echipe l-au bătut pe arbitru, anunță stiri.botosani.ro.
Centralul Cohal Mitriță, cel care oficia meciul, a fost agresat și lovit de jucători. Meciul a fost întrerupt în minutul 64, cînd Dărăbani conducea cu 2-1. Pentru că se simțea în nesiguranță, arbitrul a fluierat finalul.
Acuzat că a avut un arbitraj slab, Cohal Mitriță n-ar fi acordat un penalty pentru gazde, moment în care un jucător l-a înjurat și scuipat. Acesta n-a luat nici o măsură disciplinară.
Lucrurile au mers din ce în ce mai rău pentru Cohal, iar amenințările cu bătaia curgeau la adresa lui. În minutul 64, acesta a fost lovit la o fază încurcată la care oaspeții au comis un fault în careu, iar arbitrul a acordat penalty. Jucătorii de la Dărăbani s-au enervat și l-au înconjurat pe arbitru și l-au îmbrîncit.
A intervenit unul dintre asistenți, care i-a spus centralului că n-ar fi fost penalty. Cohal a anulat lovitura de la 11 metri, însă a venit rîndul gazdelor să-l bruscheze și să-l lovească. A reușit să scape din meleu și a fluierat finalul meciului.
SancțiuniLE COMISIEI de disciplină AJF BOTOȘANI
- Jucătorii Lucian Tărnăuceanu și Bogdan Cuzuban de la Prosport Vf. Cîmpului se sancționează cu suspendarea pentru 6 luni și aplicarea unei penalități sportive în cuantum de 75 lei, deoarece au lovit arbitrul
- Jucătorul Bogdan Ceica de la Sănătatea Dărăbani se sancționează cu suspendarea pentru 4 etape și aplicarea unei penalități sportive în cuantum de 50 lei, deoarece a amenințat arbitrul
- Antrenorul Radu Nițu și delegatul Dan Bezercu, ambii de la echipa Prosport Vf. Cîmpului, se sancționează cu suspendarea pentru 1 lună și aplicarea unei penalități sportive în cuantum de 30 lei fiecare, deoarece au părăsit suprafața tehnică
- Delegatul Constantin Nechifor de la Sănătatea Dărăbani se sancționează cu suspendarea pentru 1 lună și aplicarea unei penalități sportive în cuantum de 30 lei, deoarece a părăsit suprafața tehnică
Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga