INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GUANGZHOU EVERGRANDE - AL AHLI 1-0 (ÎN TUR 0-0)

Trofeu interzis » Olăroiu a ratat primul său trofeu continental: Al Ahli a pierdut returul cu Guangzhou, 0-1

Elkeson, în roșu, tocmai a trecut de Khamis și va deschide scorul // Foto: AFP
Elkeson, în roșu, tocmai a trecut de Khamis și va deschide scorul // Foto: AFP

Articol de - Publicat duminica, 22 noiembrie 2015 00:00

”Centralul” din Uzbekistan, Ravșan Irmatov, a lăsat-o pe Al Ahli în zece din minutul 66, corect, dar apoi l-a văzut eronat în ofsaid pe Lima, care scăpase singur spre egalare (69).

La final, Cosmin Olăroiu și-a adunat jucătorii pe gazon și le-a vorbit minute în șir pentru a le mai atenua cît de cît dezamăgirea.

Fuseseră atît de aproape și el, și Al Ahli de primul trofeu continental! "Oli" spera să devină al doilea tehnician român care se impune în Liga Campionilor Asiei, după Anghel Iordănescu (2000, 2005).

Dar, ca și Reghecampf anul trecut, cu Al Hilal, a sfîrșit învins: 0-1 cu Guangzhou Evergrande, după 0-0 în prima manșă.

Trei momente ale returului de pe Tianhe Stadium i-au decis ieri soarta lui Al Ahli:

  • Minutul 54: Servit de Goulart, Elkeson preia cu călcîiul, strecurînd mingea printre picioarele unui adversar, și-l învinge pe portarul Ahmed Mahmoud cu un șut la colț. 1-0.
  • Minutul 66: Echipa lui "Oli" rămîne în inferioritate, ca și în tur, după eliminarea fundașului Khamis
  • Minutul 69: "Vîrful" lui Al Ahli, Lima, e lansat în adîncime, scapă singur cu portarul, dar "centralul" Irmatov fluieră ofsaid. Decizie eronată. La scorul de 1-1, trofeul ar fi mers la Dubai!

Evergrande și-a adjudecat prima repriză, cînd Ahmed a făcut minuni în fața lui Bowen și a lui Zheng Long, dar Al Ahli a fost mereu aproape. Iar în partea secundă, culmea, după ce-a rămas în zece!, a fost echipa mai bună.

Lima, iarăși Lima!, a mai irosit o ocazie (78), fiind blocat în ultimă instanță de fundașul Young-Gwon Kim. Olăroiu a "murit" frumos în China, dar într-un an nimeni nu-și va mai aduce aminte. Contează rezultatul și palmaresul. Iar în dreptul lui va sta scris doar "finalist".

"Reghe" în oglindă

Oli a pierdut finala cu aceleași rezultate, 0-1 și 0-0, ca și Reghecampf ediția trecută. Doar că Reghe cedase prima manșă în deplasare și remizase acasă. Și încă ceva. Aflată la prima ediție în care trece de faza grupelor, după 5 tentative eșuate, Al Ahli a fost outsider, în timp ce Al Hilal trecea drept favorită în 2014, în fața australienilor de la Western Sydney Wanderers, club fondat abia în 2011.

Khamis, o fiară!

Salmeen Khamis a meritat cartonașul roșu cu vîrf și îndesat, după ce și-a călcat adversarul direct, căzut la pămînt, cu crampoanele pe piept! Și mai merita un "roșu" pentru circul pe care l-a provocat după eliminare.

Foarte nervos, fundașul de 24 de ani a șutat în minge și apoi a refuzat să părăsească terenul. Secunzii lui Olăroiu, printre care și Eugen Nae, au încercat să-l calmeze, dar degeaba. Khamis s-a zbătut în brațele lor și cu greu a putut fi potolit.

8 meciurifără eșec a fost seria lui Al Ahli în această ediție a competiției

4-2a fost raportul șuturilor pe poartă, în favoarea lui Guangzhou, care a avut posesie 57%

Citește și:
FCSB - Fenerbahce, duel în ultima etapă a grupei Europa League » Pauză pe Arena Națională
Europa League
FCSB - Fenerbahce, duel în ultima etapă a grupei Europa League » Pauză pe Arena Națională
Aroganța supremă! Ce a apărut la tribuna a 2-a pe Arena Națională: turcii „au luat foc”, jandarmii au intervenit imediat
Europa League
Aroganța supremă! Ce a apărut la tribuna a 2-a pe Arena Națională: turcii „au luat foc”, jandarmii au intervenit imediat
Boris Becker alimentează zvonurile despre o idilă: „Acea blondă este mereu acolo”
Tenis
Boris Becker alimentează zvonurile despre o idilă: „Acea blondă este mereu acolo”
Pleacă Denis Alibec! Jucătorul s-a înțeles cu noua echipă » Gigi Becali confirmă mutarea
Superliga
Pleacă Denis Alibec! Jucătorul s-a înțeles cu noua echipă » Gigi Becali confirmă mutarea
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (1)
crystyanbet
crystyanbet  •  22 Noiembrie 2015, 09:37

ce mare antrenor e olaroiu asta ,nu a realizat nimic important in europa

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close