SPORTURI  »  HANDBAL  »  CORONA BRAȘOV-HCM ROMAN (ÎN TUR: 21-22)

Orgoliul înainte de toate » Războiul fraticid dintre ardelence și moldovence își consumă episodul decisiv

Articol de GSP - Publicat sambata, 16 ianuarie 2016 00:00

Războiul fraticid din Europa între ardelence și moldovence își va disputa duminică ultimul episod. După ce Romanul a învins la limită, în tur, Brașovul încearcă să întoarcă rezultatul, pe teren propriu.

"E un meci de calificare pe care trebuie să-l tratăm foarte serios. Toată lumea își dorește victoria. Sper să avem puterea de a ne mobiliza după egalul cu Clujul, pe teren propriu. Nu va fi ușor, dar jucăm acasă și acesta e un avantaj", a declarat antrenorul secund al Coronei, Dumitru Berbece.

"Eu am încredere că fetele se vor monta și vor face tot posibilul pentru calificare. Abordăm jocul de la Braşov la victorie şi vom face tot ce este posibil pentru calificare", a declarat și antrenorul principal al HCM Roman, Florentin Pera.

Misiune imposibilă

 CUPA CUPELOR / Krim Ljubljana- SCM Craiova (în tur: 29-30)

SCM Craiova a reușit cea mai importantă victorie din istoria clubului la prima sa participare în cupele europene.

Echipa Simonei Gogîrlă a învins fosta dublă cîștigătoare de Liga Campionilor, Krim Ljubljana, cu 30-29, în prima manșă din optimile Cupei Cupelor. Campioana Sloveniei pornește însă cu prima șansă la calificare, jucînd în sala proprie partida retur, azi, de la ora 18:00.

"Mergem la Ljubljana să ne jucăm șansa. Știm că pornim cu șansa a doua, întîlnim o echipă cu o bogată experiență internațională, dar vom încerca să opunem o cît mai bună rezistență. Trebuie să ieșim de pe teren cu capul sus", a declarat Gogîrlă.

Citește și:
Scăpat din calvarul de la CFR Cluj, fotbalistul s-a fotografiat alături de iubita celebră » A participat și la Survivor România
Superliga
Scăpat din calvarul de la CFR Cluj, fotbalistul s-a fotografiat alături de iubita celebră » A participat și la Survivor România
Și ei l-au vrut pe Bîrligea! Nu doar Frosinone a fost pe urmele atacantului
Stranieri
Și ei l-au vrut pe Bîrligea! Nu doar Frosinone a fost pe urmele atacantului
Acuzații grave la adresa lui Istvan Kovacs: „A făcut asta pentru că suntem echipă israeliană!”
Liga Campionilor
Acuzații grave la adresa lui Istvan Kovacs: „A făcut asta pentru că suntem echipă israeliană!”
De la „Vrei să fii milionar?”, în Liga Campionilor! » Ce a făcut cu banii antrenorul care tocmai a scris istorie în Europa
Liga Campionilor
De la „Vrei să fii milionar?”, în Liga Campionilor! » Ce a făcut cu banii antrenorul care tocmai a scris istorie în Europa
ULTIMA ORĂ Restricții și /sau taxe pentru mașinile poluante. De azi începe numărătoarea inversă. Primăriile, obligate ca în maximum 12 luni să stabilească zonele cu emisii zero sau scăzute
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Restricții și /sau taxe pentru mașinile poluante. De azi începe numărătoarea inversă. Primăriile, obligate ca în maximum 12 luni să stabilească zonele cu emisii zero sau scăzute
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (1)
anne1970_ar
anne1970_ar  •  16 Ianuarie 2016, 23:33

Dupa ce citesti intr-un ziar de sport titlul asta, schimbi ste-ul si te gandesti ce ghinion ai avut , sa te nasti in Romania.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează