SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM BUCUREŞTI-FC MIDJYLLAND 24-22 (10-12)

Triumf cu emoţii » CSM București s-a adunat pe final și a reușit să se impună cu Midtjylland, 24-22

Iulia Curea (stînga) şi Isabelle Gulldén, două dintre cele mai bune jucătoare de aseară, se felicită la finalul meciului // Foto: Raed Krishan
Iulia Curea (stînga) şi Isabelle Gulldén, două dintre cele mai bune jucătoare de aseară, se felicită la finalul meciului // Foto: Raed Krishan

Articol de , - Publicat sambata, 16 ianuarie 2016 00:00

Campioana României a obţinut ieri prima victorie în grupele principale ale Ligii, una care s-a conturat abia în ultimele minute de joc.

Polivalenta bucureşteană a început să atragă iar oameni la handbal. 3.000 s-au prezentat aseară în vechea sală pentru a vedea un meci de Liga Campionilor, desert ce pînă acum cîţiva ani era inclus doar în meniul de la Rm. Vîlcea, apoi şi la Baia Mare.

CSM, echipa campioană, o întîlnea pe cea a Danemarcei, FC Midtjylland, cu gîndul la prima victorie din grupele principale. Aşa e în această fază a competiţiei, concurenţa e dură, toţi vor să meargă mai departe şi au şi argumente. Bucureştencele şi le-au impus aseară pe ale lor, dar după 50 de minute de tensiune şi emoţii fierbinţi.

Care au fost argumentele?

  • Eficienţa imaculată de la 7 metri a lui Isabelle Gulldén. 6 din 6. Aruncînd de fiecare dată diferit, surprinzător, însă rece, calculat, cu un calm perfect. O ratare, chiar şi una singură, ar fi stricat sfera şi, poate, ar fi influenţat negativ moralul echipei.
  • Intervenţiile bine venite ale portarului Mayssa Pessoa, la mijlocul primei reprize, venite aproape în serie, şi partea a doua a jocului, în minutele tensionate de final. Plus bonusul, golul înscris din poartă în poartă, în minutul 19, cînd danezele aflate în inferioritate, înlocuiseră portarul cu o jucătoare de cîmp. Braţ ferm, ochi vigilent şi curaj.
  • Evoluţia fără greşeală în atac pe extrema stîngă a Iuliei Curea, care ieri a înscris primele ei goluri în această ediţie a Ligii Campionilor. 4 acţiuni, tot atîtea reuşite. Intrată în locul lui Fisker, care a comis cîteva erori, Iulia a strîns din dinţi şi a demonstrat de ce e nevoie de ea poate mai des pe acest post.
  • Pofta de gol regăsită parţial a Linneei Torstensson, care revine după o accidentare. Încă nu e în regim de rutină, însă într-acolo se îndreaptă.
  • Sclipirile individuale arătate pe parcursul meciului de Manea, Brădeanu, Rodrigues şi Vărzaru, piese importante în puzzle-ul final.

S-a jucat în salturi, cu cele două echipe conducînd pe rînd. Oaspetele au avut avantaj la pauză şi pe durata reprizei secunde, pînă-n minutul 50. Atunci s-a răsturnat scorul. Definitiv.

Cu prima izbîndă trecută în clasament, CSM ia o pauză de Ligă pînă în primele zile de februarie, cînd va da piept cu Györul, în deplasare.

Gestul lui Helle Thomsen

La finalul partidei de aseară, antrenoarea de la FC Midtjylland, Helle Thomsen a trecut prin faţa camerelor şi a făcut din degete semnul banilor! Întrebată, tehnicianul a replicat foarte nervos. "Ştiţi foarte bine la ce mă refer!". Nu a explicat însă mai mult şi nu a vrut să dea nici declaraţii despre meci.

Daneza a sărit ca arsă, pe bancă, la penultima fază, cînd cei doi arbitri croaţi Jurinovic şi Mrvica, au dictat 7 metri la pătrunderea braziliencei Rodrigues. Gulldén a marcat şi a stabilit golul final, 24-22.

"Am jucat prea nervos!"

Antrenorul CSM-ului, Kim Rasmussen, a fost foarte nervos la pauză. El le-a spus jucătoarelor, în vestiar, că joacă prea crispat. "Fetele au fost foarte nervoase, s-a văzut că joacă sub presiune. Le-am spus că nu au nimic de pierdut, să fie mai relaxate", a declarat Kim.

Danezul era bucuros la final. "Ne aşteptam la un meci greu, danezele s-au apărat excelent, noi am ratat foarte mult. Pe final, spectatorii au pus presiune pe adversare şi am cîştigat. Atmosfera a fost incredibilă", a subliniat Rasmussen.

CSM BUCUREŞTI    24 (10)
Gulldén 9, Curea 4, Rodrigues 3, Torstensson 2, Vărzaru 1, Brădeanu 1, Martín 1, Manea 1, Fisker 1, Pessoa 1

FC MIDJYLLAND    22 (12)
Ahlm 6, Jörgensen 5, Boegelund 3, Kristiansen 3, Thorsgaard 3, Pedersen 1, Jensen 1

Clasament grupa 2

1. Györ 5 3 1 1 120-117 7
2. Buducnost 5 3 1 1 129-105 7
3. CSM Bucureşti 6 3 1 2 145-134 7
4. HC Vardar 5 3 0 2 129-115 6
5. FC Midtjylland 6 2 1 3 134-146 5
6. IK Sävehof 5 0 0 5 98-138 0

Citește și:
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
Conference League
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
„Am ajuns de RÂSUL LUMII” » Gigi Becali, șocat de rușinea cu Auda, îl distruge pe Ștefan Târnovanu: „Tot el stă și se închină?! Să ne distrugi în halul ăsta...”
Conference League
„Am ajuns de RÂSUL LUMII” » Gigi Becali, șocat de rușinea cu Auda, îl distruge pe Ștefan Târnovanu: „Tot el stă și se închină?! Să ne distrugi în halul ăsta...”
Gafele care au scos-o pe FCSB din Europa! Momente inexplicabile în Letonia
Conference League
Gafele care au scos-o pe FCSB din Europa! Momente inexplicabile în Letonia
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
Liga 3
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Profit.ro
FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (1)
ceaiuri
ceaiuri  •  16 Ianuarie 2016, 15:50

meci greu(si urmatoarele tot asa or sa fie)suedezele sunt cele mai slabe din grupa , csm a pierdut meciul pe final cu vardar..fiecare punct adus din deplasare conteaza enorm(pt noi meciul decisiv tot in danemarca o sa fie pt ca suedezele vor pierde toate meciurile..noua o sa ne trebuiasca o victorie acolo..dar mai sunt destule meciuri si un rez surpriza poate influenta clasamentul final)gyor arata cel mai bine(dupa transferurile facute)iar in FF cred ca vom avea 4 echipe din grupa noastra

Vezi toate comentariile (1)
Comentează