FOTBAL  »  Superliga  »  CSU CRAIOVA - CFR CLUJ 0-1

Consiliere pentru Ivan » Atacantul de 19 ani va merge la un program de dezvoltare umană

Articol de - Publicat luni, 29 februarie 2016 00:00

Ratarea unui transfer la Steaua, Espanyol sau Barcelona 2 nu i-a picat deloc bine lui Andrei Ivan, chiar dacă jucătorul Universității își dorea să rămână cel puțin până la vară la Craiova.

Surse din cadrul echipei au dezvăluit că oficialii Științei au decis ca Ivan să intre într-un program special care să-l ajute să treacă peste perioada proastă din această iarnă.

"Clubul l-a băgat pe Ivan într-un program de dezvoltare umană. I-a fost angajat un psiholog care să-l ajute să treacă peste ultima perioadă. Mai mult, Andrei beneficiază și de un profesor de limba engleză, dar și de cineva care se ocupă de imaginea lui, atunci când vine vorba de postări pe rețelele de socializare. În plus, este învățat prin participarea la acest program și cum trebuie să vorbească atunci când acordă un interviu", spun cei din club.

Exemplu din afară

Modelul urmat de cei de la Universitatea este o noutate pentru un club de fotbal din România. Chiar dacă jucătorii mai participau la ședințe de psihologie, Craiova este prima formația din L1 care-și înscrie un jucător într-un astfel de program de dezvoltare umană.

"Este un program prin care o să rulăm pe viitor toți jucătorii tineri ai echipei. Vrem să-i ajutăm, să învețe cât mai multe lucruri care să le folosească pe viitor. Așa trebuie făcut cu fotbaliștii tineri, care pleacă la drum într-o lume la care ei poate nu se așteaptă. Cluburile mari de afară au angajați psihologi în echipă care stau de vorbă cu jucătorii din lot atunci când aceștia au avut probleme. Noi încercăm să rezolvăm problemele prin acest program", au dezvăluit pentru Gazetă oficialii din Bănie.

"Trecem printr-un moment greu, dar nu avem ce face! Nu ne gândim la retrogradare, dar locul nostru nu este aici! E păcat că am ajuns într-o asemenea situație"
Alexandru Băluță, mijlocaș CSU Craiova

Citește și:
Încă o șansă SPULBERATĂ pentru FCSB » Mai e un singur loc de play-off și TREI echipe în cursă
Superliga
Încă o șansă SPULBERATĂ pentru FCSB » Mai e un singur loc de play-off și TREI echipe în cursă
Antrenorul a părăsit echipa după meciul de astăzi: „Am reziliat contractul! Am avut divergențe cu președintele”
Superliga
Antrenorul a părăsit echipa după meciul de astăzi: „Am reziliat contractul! Am avut divergențe cu președintele”
Andrei Coubiș, cumpărat după doar 5 meciuri în Superliga!
Superliga
Andrei Coubiș, cumpărat după doar 5 meciuri în Superliga!
Căsătoria cu coafeza anulată după 24 de zile! » „Împăratul” a dezvăluit acum motivul incredibil: „Într-o zi, mi-am invitat prietenii acasă...”
Campionate
Căsătoria cu coafeza anulată după 24 de zile! » „Împăratul” a dezvăluit acum motivul incredibil: „Într-o zi, mi-am invitat prietenii acasă...”
O companie concediază 4.000 de angajați din cauza inteligenței artificiale
Profit.ro
O companie concediază 4.000 de angajați din cauza inteligenței artificiale
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Ce pensie are Marin Condescu, fostul șef de la Pandurii și mare lider sindical la Târgu-Jiu: „Nu e normal! Mi-am mai luat un serviciu”


Comentarii (17)
addytzu
addytzu  •  01 Martie 2016, 01:02

Ce sa faca ba asta la psiholog,daca are niste picioare,zici ca sunt scobitori.E praf,tipul....Dar el vroia neaparat sa joace in La Liga!!!

andyandrei2015
andyandrei2015  •  29 Februarie 2016, 23:36

sa il tina tati la clona pana se desfiinteaza ;)

andyandrei2015
andyandrei2015  •  29 Februarie 2016, 23:35

stiam ca e slab si asta

Vezi toate comentariile (17)
Comentează