FOTBAL  »  Superliga  »  ACS POLI

OFICIAL Grigoraș a semnat cu ACS Poli! Primele impresii ale antrenorului + condiția pe care a pus-o

Articol de - Publicat luni, 28 martie 2016 18:30

ACS Poli și-a prezentat azi noul antrenor. Petre Grigoraș a semnat până în vară și are obiectivul clar de a salva echipa bănățeană de la retrogradare.

”E un moment delicat și pentru mine, e o situație grea, am riscat și am venit aici să încercăm să salvăm echipa. E un obiectiv realizabil, chiar dacă momentan suntem pe loc de retrogradare”, a spus Petre Grigoraș, care a fost prezentat la conferință de noul președinte și totodată manager sportiv al clubului, Ioan Miculaș.

Fostul antrenor al lui ASA a venit la Timișoara și cu Marian Dinu pe post de "secund", iar Mihai Alexandru a revenit în club ca preparator fizic. "Am primit informații multe de la fostul staff, am lucrat cu o parte din jucători. Cu Melinte, Zicu, Elek am lucrat în trecut, pe unii îi cunosc ca adversari. Mai sunt străini, dar nu e o mare problemă.

Grupul va dori mâine să câștige cu Petrolul. Va fi o revedere, își doresc să câștige au declarat lucrul acesta, pentru a se salva. Sper ca noi să fim cei câștigători", a mai spus Grigoraș.

Antrenorul de 51 de ani a lămurit de ce nu a bătut palma din prima cu ACS Poli: "Am cerut câteva lucruri, ca atunci când voi fi instalat, echipa să primească o parte din restanțele financiare, chiar dacă nu la zi, venirea mea nu ar fi însemnat nimic dacă nu îi stimulam puțin. Conducerea trebuia să acopere din datorii, de aceea când mi s-a spus că acest lucru nu se poate, am făcut drum întors 500 km”.

Partida cu "lanterna" Petrolul, de mâine seară, e văzută ca una foarte importantă de noul antrenor al lui ACS Poli. "Cred că va fi ultima șansă a Petrolului, deși mai sunt multe meciuri. E un meci dificil și greu... Meciul de mâine e crucial, și pentru adversar și pentru noi, o victorie ar însemna o gură de oxigen. E de moral pentru a reveni în cărțile ieșirii din criză”, a concluzionat Petre Grigoraș.

Partida ACS Poli Timișoara - Petrolul Ploiești se joacă mâine, de la ora 20.30 (Dolce Sport, Look TV, Digi Sport), în runda a parta a play out-ului. Gazdele nu pot miza pe Scutaru, Rajcomar (accidentați) și Pisas (la lotul naționalei statului Curacao).

Citește și:
Stupoare în arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Special
Stupoare în arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Gigi Becali, ședință de URGENȚĂ la FCSB! S-a dus peste jucători la baza de la Berceni » Declarații tari ale patronului: „Am șters toate amenzile, dar...”
Superliga
Gigi Becali, ședință de URGENȚĂ la FCSB! S-a dus peste jucători la baza de la Berceni » Declarații tari ale patronului: „Am șters toate amenzile, dar...”
Dinamo i-a prelungit contractul lui Cătălin Cîrjan: ce clauză de reziliere FABULOASĂ i-au fixat roș-albii
Superliga
Dinamo i-a prelungit contractul lui Cătălin Cîrjan: ce clauză de reziliere FABULOASĂ i-au fixat roș-albii
Direct de pe aeroport, Sorana Cîrstea a dezvăluit ce au pus-o australienii să facă la meciul cu Naomi Osaka: „Prima dată în viață”
Tenis
Direct de pe aeroport, Sorana Cîrstea a dezvăluit ce au pus-o australienii să facă la meciul cu Naomi Osaka: „Prima dată în viață”
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Profit.ro
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (4)
steaua.libera
steaua.libera  •  29 Martie 2016, 00:37
Postat de vasy86le pe 28 Martie 2016, 19:21

Tipul din stanga e imaginea ***, imaginea celor care traiesc bine pe spinarea prostilor, e viitorul Marian Iancu, are si gusa ca el, burta e in crestere etc.

Bun comentariu. SI totusi... Ce tricou si-a ales Mini Iancu :)))))

dan2010
dan2010  •  28 Martie 2016, 19:32

am auzic ca mutu o sa joace din toamna in banat.........

vasy86le
vasy86le  •  28 Martie 2016, 19:21

Tipul din stanga e imaginea ***, imaginea celor care traiesc bine pe spinarea prostilor, e viitorul Marian Iancu, are si gusa ca el, burta e in crestere etc.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează