SPORTURI  »  VOLEI  »  CUPA CHALLENGE

GALERIE FOTO Voleibalistele de la CSM București au revenit în țară și au prezentat Cupa Challenge: "A fost uimitor! După primele două seturi am început să plâng"

FOTO: Alex Nicodim +14   FOTO
FOTO: Alex Nicodim

Articol de GSP - Publicat luni, 04 aprilie 2016 12:42

Juctoarele de la CSM București au revenit azi în țară, după ce ieri au câștigat Cupa Challenge la volei, în fața celor de la Trabzon.

Voleibalistele au fost primite la Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni, unde au prezentat trofeul și au vorbit despre performanța reușită.

"Vreau să mulţumesc clubului, stafului meu şi jucătoarelor mele. Ele au fost uimitoare. Este un rezultat foarte foarte mare. Vă mulţumesc pentru sprijin și pentru că de când am venit în România m-am simțit ca acasă", a spus Francois Salvagni, antrenorul echipei, potrivit news.ro.

"Sunt foarte fericită că am ajuns până aici și că am obţinut un rezultat istoric. Sunt foarte mândră de echipa mea. Am reuşit să facem asta doar prin dăruire şi pasiune. Eu cred că am fost mai bune decât celelalte echipe la toate capitolele. Mă bucur foarte mult pentru că am muncit foarte mult pentru a ajunge aici. Am făcut un rezultat istoric.

A fost foarte greu. Știam că va fi un meci dificil la ele și că nu vor depune armele, dar prin ambiţia noastră am reuşit să câştigăm. Mă bucur că echipa nu s-a desfiinţat şi că am putut face un lucru minunat.

A fost uimitor, nici acum nu realizez ce s-a întâmplat. Am plâns după ce am luat primele două seturi, la final nu am mai putut, mi-am consumat toată energia în timpul meciului. Acum vrem să ne concentrăm pe Cupa României şi pe campionat", a spus Roxana Bacșis.

Citește și:
Haos total în FC Botoșani - Rapid! Două intervenții VAR, două cartonașe roșii și un penalty executat după opt minute
Superliga
Haos total în FC Botoșani - Rapid! Două intervenții VAR, două cartonașe roșii și un penalty executat după opt minute
Cine este Elmedina, fotbalista care a încins rețelele de socializare
Campionate
Cine este Elmedina, fotbalista care a încins rețelele de socializare
Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova
Tenis
Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova
Celebrul fotbalist a câștigat procesul care l-ar fi falimentat: soția îi cerea 415.000 de euro pe lună!
Campionate
Celebrul fotbalist a câștigat procesul care l-ar fi falimentat: soția îi cerea 415.000 de euro pe lună!
Waze extinde o funcție. Nu apare însă la toți șoferii
Profit.ro
Waze extinde o funcție. Nu apare însă la toți șoferii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo


Comentarii (1)
cneius
cneius  •  04 Aprilie 2016, 16:21

Felicitari !!! Asteptam ceva articole despre acest succes !!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează