FOTBAL  »  Superliga  »  ASA - ASTRA 1-4

VIDEO Counter Strike » Alibec e letal ca în jocurile pe calculator. Astra e aproape campioană, 4-1 cu ASA

7 goluri și 4 pase decisive a reușit Alibec în play-off, obținând și două penalty-uri în 8 meciuri
7 goluri și 4 pase decisive a reușit Alibec în play-off, obținând și două penalty-uri în 8 meciuri

Articol de - Publicat marti, 26 aprilie 2016 00:00

Letal ca-n jocurile pe calculator, Alibec a fost aseară fulminant și a adus Astra la un punct de primul titlu din istoria sa.

Alibec este starul campionatului! Acțiunile sale sunt virale. A scăpat de Balaur, mai ceva ca Făt-Frumos, în minutul 28, a pătruns cu tupeu în careu, cu tot cu mâna bandajată, forțându-l pe Ivan Gonzalez să facă penalty. Iar Găman, omul-penalty al finalului de sezon, a executat ca la manual, la capitolul "Cum să bați 11 metri perfect".

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Prima repriză a fost decisă de această fază, în rest a existat un semn egal între cele două formații. Alibec (5) a tras în Stăncioiu, de fapt l-a luat la țintă, după o pasă perfectă a lui Takayuki. Mureșan (11) și Pârvulescu (23) au fost aproape de țintă, dându-le speranțe suporterilor roș-albaștri ai lui ASA și Steaua. Morais (39) a înșirat pe drum niște adversari, însă nu l-a învins și pe Stăncioiu.

Aceiași eroi

Mutu i-a băgat în ședință pe jucători, după care și-a reluat locul lângă Claudiu Maior, Ciorceri a introdus doi ex-rapidiști la pauză, Marius Constantin și Ciolacu. Nu vă gândiți la zvonistică! Tot un ex-rapidist, poftim!, Teixeira a dat golul ce-a calmat spiritele și emoțiile, fie ale Astrei, fie ale Stelei. Un șut de fotbalist, cam din zona în care l-a faultat Varela acum 10 zile, după o pasă a lui Alibec.

Probabil, rivalii ar fi dorit ca acum Denis să fie un renumit jucător de "Counter Strike". La faza respectivă, Balaur era în basme, iar Ivan Gonzalez căuta turbinca. 2-0 pentru Astra cu exact aceiași oameni la pupitru ca-n derby-ul cu Steaua. Primul zâmbet al lui Șumudică.

Un bilet București - Paris!

Aroganță: antrenorul echipei de pe locul 1 în România ce mai are nevoie de un singur punct ca să ia primul campionat din cariera de tehnician şi din istoria Astrei a făcut trei modificări ofensive pe durata reprizei secunde. Alibec, numai Alibec.

L-a executat necruțător pe Stăncioiu, în minutul 77, după care a pus umărul la definitivarea măcelului. L-a deschis pe Daniel Niculae, acesta a tras, Stăncioiu a respins, iar Florea (87) a îndeplinit o formalitate.

Golul de onoare, un șut de excepție, al lui Gorobsov (86), singurul care s-a ridicat la nivelul atacantului ce încă nu a primit biletul de Euro de la Tata Puiu.

Ce-a zis Șumudică după meci:

  • "Am venit, am împușcat și am plecat! Oameni buni, vă rog, uitați aici, folosiți "Anticârcel"! Mama s-a făcut bine, a săpat grădina în două zile, a dat și la sapă, merge și la semănat"
  • "Domnilor, nu Steaua sau FCSB a pierdut campionatul, cum spune o fostă glorie de acolo, Helmuth Duckadam, ci Astra l-a câștigat. Am condus campionatul 27 de etape, ni s-au și înjumătățit punctele, dar tot suntem pe locul 1. Cu cel mai bun atac, cu cea mai bună formație"
  • "Jucăm un fotbal plăcut ochiului, nu ca alții care mai sunt ajutați de câte un penalty, câte un autogol. Pentru MM Stoica am o singură reacție, din "Brigada Diverse": "Fă-te om, fă-te om, alungă gândul necurat!"".
  • "Despre Hagi? Ca antrenor, săracul, de câte ori am jucat... Nu vreau să-l atac, e un monument al fotbalului, dar nu mă pot lăsa călcat în picioare de niște personaje care n-au realizat nimic ca antrenori"
  • "Eu ce primă am de Champions League? Prima la stânga sau la dreapta. Dacă mi-ar da mie două milioane de euro, ar intra clubul în faliment".  

"Să-i explice cineva lui Ivan Gonzalez (sic!) că nu trebuia să-și dea silința să facă penalty. Pentru asta erau Colțescu și Hațegan. S-a chinuit băiatul și la golul 2"
MM Stoica pe facebook în timpul meciului

"Ne-am mai apropiat un pic de titlu, dar trebuie să continuăm pe aceeași linie. Trebuie să avem grijă și cu Dinamo ca să reușim câștigarea matematică a campionatului"
Filipe Teixeira, mijlocaș Astra

"Era siguri că dacă vom marca primii, ne vom face misiunea mai ușoară. Dacă e să ieșim campioni, suntem campioni meritorii. Suntem un grup de 5-6 jucători, un nucleu de bază, totul se leagă"
Silviu Lung junior, portar Astra

"Șumudică e un român vero, îmbină în unele replici umorul tipic românesc, umorul trotuarului de calitate românesc, nu degeaba îl cheamă și Ninel! Trebuie să ne ridicăm pălăria pentru ce-a făcut la Astra"
Cornel Dinu, expert DolceSport

10meciuri consecutive fără victorie a strâns ASA în campionat și în Cupa României, timp în care a înregistrat doar 4 remize

4 fotbaliști, Matei, Mureșan, Pârvulescu și Țucudean, au acumulat aseară al 4-lea cartonaș galben și ratează etapa de Paști. Al cincilea care era la un cartonaș de suspendare, Marius Constantin, a ieșit accidentat

asa astra 1 4

Citește și:
Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut
Superliga
Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Altele
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Clubul dintr-un oraș cu 13.000 de locuitori a promovat pentru prima dată în Bundesliga!
Campionate
Clubul dintr-un oraș cu 13.000 de locuitori a promovat pentru prima dată în Bundesliga!
Inter s-a încurcat cu Verona, însă e sărbătoare la Milano » Cristi Chivu a primit trofeul pe San Siro
Campionate
Inter s-a încurcat cu Verona, însă e sărbătoare la Milano » Cristi Chivu a primit trofeul pe San Siro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close