FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Balint crede că Duckadam a fost influențat de cei de la club să nu vină la festivitatea pregătită de CSA: "E păcat, poate sărbătorim ultima dată!"

Articol de - Publicat joi, 28 aprilie 2016 00:00

Cei doi marcatori din seara magică de la Sevilla, Marius Lăcătuș și Gabi Balint, au fost surprinși să afle că Helmuth Duckadam nu va mai veni la festivitatea organizată de MApN și de Clubul Sportiv Steaua în cinstea împlinirii a 30 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni, pe 7 mai 1986.

Deși inițial acesta spusese că va fi prezent pe 3 mai la Cercul Militar, s-a răzgândit pe motiv că "nu pot să merg undeva unde se cere desființarea Stelei, să sărbătoresc cu Talpan, care e împotriva clubului de fotbal, cu ceilalți care ne vor răul".

"Eu știam că vine"

Aflat în Spania, Lăcătuș s-a arătat mirat. "Când am vorbit ultima oară cu el la telefon, de ziua lui parcă, mi-a spus că vine, că ne vedem acolo. Ce pot să fac dacă s-a răzgândit? Acum e treaba lui, dacă o dată zice că vine, apoi că nu mai vine. E păcat, ne mai vedeam și noi cu toții", a spus Lăcătuș.

Fostul "șeptar" din Ghencea nu a vrut să comenteze motivele invocate de Duckadam, declarând doar că "dacă el nu se simte bine din cauza unor persoane care ar putea fi acolo, la festivitate, e doar problema lui. Eu am să vin. Am înțeles că vine și Weissenbacher, tocmai din Germania. Abia aștept, nici nu mai știu de când nu l-am văzut pe Anton! Apoi mergem, ca de obicei, la Cheile Grădiștei".

"Orice decizie ia, rămânem prieteni"

Gabi Balint a fost și mai categoric la aflarea deciziei fostului său coleg și prieten: "Când am vorbit inițial cu Duckadam despre asta, spunea că Gigi Becali i-a dat libertatea să facă ce vrea și că o să vină. Acum aflu că s-a răzgândit. Probabil că au apărut presiuni de acolo, de la clubul de fotbal. Dacă e așa, înseamnă că cineva vrea să ne bage bețe în roate! Nu e corect! Ar trebui să-l trimită ei, nu să-i facă probleme".

Balint crede că motivele invocate de Duckadam sunt "doar de ochii lumii. Ce treabă are Talpan sau altcineva cu noi, cu ceea ce sărbătorim acolo?! El trebuie să vină alături de noi, de foștii săi colegi, dacă simte asta. Dacă nu simte, asta e, să nu vină! Noi rămânem prieteni, că doar după aceea mergem împreună la Cheile Grădiștei. Eu nu pot să-i spun ce să facă. Să facă cum simte! Eu tot mai cred însă că o să se răzgândească și o să vină alături de noi, mai ales că se împlinesc 30 de ani de atunci și, gata!, poate e ultima dată când sărbătorim. Pe de altă parte, îl înțeleg, lucrează acolo, e plătit de clubul de fotbal. Dar dacă cineva de acolo l-a făcut să nu mai vină, e foarte urât că mai există asemenea răutăți în astfel de momente".

"Eu m-aș fi dus dacă m-ar fi chemat și cei de la FCSB, doar era ceva în cinstea noastră, a ceea ce am realizat împreună"
Gabi Balint, fost internațional

"Eu zic că Duckadam o să vină măcar la Cheile Grădiștei, că acolo vom fi doar noi, n-ar mai avea niciun motiv să spună că nu-i place de compania cuiva"
Marius Lăcătuș, fost internațional

Citește și:
După ce și-a mărit sânii, jucătoarea de tenis a intrat pe o platformă pentru adulți » Va câștiga într-un an mai mult decât în întreaga carieră
Tenis
După ce și-a mărit sânii, jucătoarea de tenis a intrat pe o platformă pentru adulți » Va câștiga într-un an mai mult decât în întreaga carieră
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Superliga
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Defensiva lui Dinamo, făcută franjuri de UTA! Fostul câine „a mușcat” și apoi nu a mai putut fi oprit de colegi după gol
Superliga
Defensiva lui Dinamo, făcută franjuri de UTA! Fostul câine „a mușcat” și apoi nu a mai putut fi oprit de colegi după gol
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (52)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  28 Aprilie 2016, 18:29
Postat de sibelius pe 28 Aprilie 2016, 16:35

Dinamo de acum nu are nicio legatura cu echipa care juca semifinala de C.C.E. E infiintat in 1992.

du-te si te pl;imba, amice. va intelegem durerea, dar fiti barbati si recunoasteti : Steaua nu mai exista, in locul e joaca o clona. se va dovedi totul in curand, Talpan nu spune prostii. dar asta e problema fostilor fani stelisti, nu a dinamovistilor, insa, in egala masura, in loc sa fiti barbati si sa acceptati Adevarul, va razbunati prosteste pe Dinamo, cu afirmatii pline de oftica si inima neagra ? rusine, nu e demn pentru un barbat.

sibelius
sibelius  •  28 Aprilie 2016, 16:35
Postat de dinamo100 pe 28 Aprilie 2016, 14:56

Gigi si acolitii lui n-au nicio legatura cu realizarile Stelei din trecut. Gigi vrea statuie doar pentru el. Desi vorbeste mult pe la televiziuni nu l-am auzit niciodata vorbind cu pasiune si respect despre reallizarile Stelei de acum 30 de ani! Are putina importanta cine e acum la conducerea CSA, ei reprezinta o institutie care a patronat Steaua in acei ani si care isi pretuieste jucatorii care au luptat pentru culorile clubului. Duckadam se dovedeste slab.

Dinamo de acum nu are nicio legatura cu echipa care juca semifinala de C.C.E. E infiintat in 1992.

ertyuiop
ertyuiop  •  28 Aprilie 2016, 16:00
Postat de dinamo100 pe 28 Aprilie 2016, 14:56

Gigi si acolitii lui n-au nicio legatura cu realizarile Stelei din trecut. Gigi vrea statuie doar pentru el. Desi vorbeste mult pe la televiziuni nu l-am auzit niciodata vorbind cu pasiune si respect despre reallizarile Stelei de acum 30 de ani! Are putina importanta cine e acum la conducerea CSA, ei reprezinta o institutie care a patronat Steaua in acei ani si care isi pretuieste jucatorii care au luptat pentru culorile clubului. Duckadam se dovedeste slab.

"pasiune si respect"....da ce te doare pe tine inima de clubul Steaua!

Vezi toate comentariile (52)
Comentează