INTERNATIONAL  »  EURO 2016  »  EUROSTAR

Restricții privind băuturile alcoolice în timpul Campionatului European din Franța

Sursa foto: Guliver/GettyImages
Sursa foto: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat vineri, 06 mai 2016 17:00

Sistemul de trenuri de mare viteză Eurostar va impune restricții privind consumul de băuturi alcoolice în timpul Campionatului European din Franța.

"În timpul turneului, vor fi două niveluri de restricție a alcoolului: fără alcool și consum limitat de alcool. Acestea se vor aplica în anumite zile și perioade de timp, iar pasagerii din trenurile afectate vor fi informați prin email de aceste detalii importante pentru călătoria lor", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei pentru Reuters.

Dacă în timpul călătoriei vor fi identificați pasageri care au asupra lor băuturi alcoolice, acestea vor fi confiscate, informează espnfc.com.

La turneul care va debuta pe 10 iunie sunt așteptați peste 2,5 milioane de spectatori.

Citește și:
Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume” » Legătura cu fostul președinte
Special
Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume” » Legătura cu fostul președinte
Dan Petrescu, uluit de ce i-ar fi transmis Reghecampf lui Gigi Becali: „Nu cred! Să vedem ce o să spună când vine”
Superliga
Dan Petrescu, uluit de ce i-ar fi transmis Reghecampf lui Gigi Becali: „Nu cred! Să vedem ce o să spună când vine”
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Diverse
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Lovitură de teatru! FCSB intră în cursa pentru transferul lui Nicolae Stanciu: „Mi-aș dori foarte mult”
Superliga
Lovitură de teatru! FCSB intră în cursa pentru transferul lui Nicolae Stanciu: „Mi-aș dori foarte mult”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează