Articol de GSP - Publicat joi, 02 iunie 2016 12:33
Andrei Ivan nu a prins lotul României pentru EURO 2016 și este extrem de nemulțumit de decizia selecționerului. Atacantul celor de la CSU Craiova și tatăl său au comentat faptul că nu a prins lotul pentru Franța, iar jucătorul a spus că nu știe dacă va urmări meciurile României de la EURO.
update 13:20
Paul Papp, fundașul Stelei, a fost deranjat de atitudinea celor doi și i-a taxat dur. Citește AICI mesajul lui Papp,
Știrea inițială:
"Noi presimțeam că nu va fi oprit încă de acum două săptămâni. Am avut multe semnale venite dinspre București. Mă deranjează și faptul că Iordănescu l-a chemat pe Andrei de la Craiova ca să stea de vorbă cu el doar un minut, cât i-a transmis că nu este oprit în lot. I-a spus : «Trebuie să lăsăm acasă cinci băieți și nu pot să te iau». L-a pus degeaba pe drumuri… Nu putea să-i dea un mesaj pe telefon și să-i spună?
Nici nu-mi vine să mă mai uit acum la Euro. O să fie vai și amar cu România la EURO. Iordănescu vine cu coada între picioare. L-a luat pe Chiricheș, care a gafat la trei goluri cu Ucraina. Nu au ce să mai caute la națională Chiricheș, Sânmărtean, Raț și Chipciu. Sunt slabi de tot" tatăl lui Andrei Ivan
"Sunt foarte supărat. Domnul Iordănescu mi-a spus că nu am experiență. De unde să am experiență la 19 ani? Nu mă așteptam să rămân acasă, mai ales că evoluțiile mele de la națională l-au mulțumit pe selecționer. Nu vreau să comentez prea mult, dar sunt mâhnit. Consider că meritam să fiu în lotul de 23 pentru Franța. O să mă pregătesc pentru Mondialul din 2018 și voi vedea ce va fi.
Cum să merg în Franța ca spectator? M-aș umili. Nu merg în Franța și nici la televizor nu știu dacă mă uit. Acum am nevoie de relaxare", a spus Ivan pentru Gazeta de Sud.