INTERNATIONAL  »  EURO 2016  »  ROMÂNIA - ALBANIA, DUMINICĂ, 22:00, GSP.RO, DOLCE 1, PROTV

O oră și 45 de minute pe TGV! România face azi cea mai lungă deplasare de până acum de la Euro: nici 2 ore cu trenul Paris – Lyon

Articol de - Publicat sambata, 18 iunie 2016 00:00

Azi, "tricolorii" pleacă spre Lyon pentru meciul decisiv împotriva Albaniei.

Oficialii federali au decis încă de dinaintea turneului că lotul și unii dintre oamenii din FRF se vor deplasa cu trenul, cu TGV-ul, către estul Franței.

Garnitura va pleca la ora 11:41 din Paris și va face doar o oră și 45 de minute până la Lyon, distanța fiind de 450 de kilometri.

Deplasări de 30 de minute

Am fost avantajați măcar din acest punct de vedere la Campionatul European. Al deplasărilor. Băieții lui Anghel Iordănescu nu s-au mișcat foarte mult în primele două săptămâni petrecute în Franța. Au stat la hotelul Tiara Mont Royal de lângă Chapelle-en-Serval, localitatea în care au făcut și antrenamentele, iar meciurile le-au jucat la:

- Saint-Denis, aproximativ 30 de minute de la cazare;
- Paris, pe Parc des Princes, maximum o oră, în condițiile în care autocarul României a avut antemergător.

Rușii au făcut 3.500 de kilometri

Singura "națională" cu un program asemănător a fost Germania. Elevii lui Joachim Low au nimerit pe un tablou cu un meci la Lille, unul la Saint-Denis și unul la Paris.

În rest, au existat selecționate plimbate bine, inclusiv gazda, Franța, care, de la cantonamentul din Clairefontaine, a făcut drumul Nord – Sud – Nord, jucând la Saint-Denis (2-1 cu România), Marseille (2-0 cu Albania) și Lille (19 iunie, cu Elveția)! Alte cazuri:
Rusia (cantonament la Paris, deplasări la Marseille – Lille – Toulouse) – aprox. 3.500 km, Italia (cantonament lângă Montpellier, deplasări la Lyon – Toulouse – Lille) – aprox 3.000 km

Albanezii s-au plimbat prin toată țara

Și albanezii, care au cartierul general în vestul țării, la Perros-Guirec, au fost purtați pe drumuri în grupa A. Dacă prima partidă au jucat-o la Lens, la 180 de kilometri nord de Paris, al doilea meci, cu Franța, l-a jucat în sudul extrem, la Marsilia. Acum, urcă până la Lyon. În total au parcurs aproape 5.000 de kilometri.

Azi e antrenamentul oficial

Dacă vor ajunge imediat după prânz la Lyon, "tricolorii" vor avea astăzi antrenamentul oficial. Pe Stade des Lumieres, de la ora 20:30, precedat de conferința de presă a selecționerului Anghel Iordănescu, însoțit de trei dintre jucători (19:45). Tot lotul va fi cazat la hotelul Marriott din oraș.

Se întorc la Paris

Indiferent de rezultat, lotul României se va întoarce la Paris. În cazul unui succes, "tricolorii" vor aștepta la hotelul Mont Royal partida din "optimi", programată abia peste o săptămână, pe 25 sau 26 iunie, în weekend-ul următor. Cele trei variante de orașe pentru faza următoare ar fi Paris, Lille și Saint-Ettienne. Ultimul oraș e apropiat de Lyon și ar fi soluția doar dacă vom termina pe locul 2, variantă mai puțin probabilă.

Ar putea fi așteptați de români

Oficialii federației se așteaptă ca suporterii români să îi întâmpine pe jucători la gara din Lyon, deși e puțin probabil ca grupurile să interacționeze mult timp, date fiind gradele sporite de securitate din jurul turneului. În jur de 8.000 de români sunt așteptați pentru ultima partidă a grupei.

484.000de locuitori are orașul Lyon

Citește și:
Feblețea lui Gigi Becali a semnat în Scoția
Superliga
Feblețea lui Gigi Becali a semnat în Scoția
O nouă plecare de la CFR Cluj! Al patrulea jucător dat afară după umilința cu Tromso
Superliga
O nouă plecare de la CFR Cluj! Al patrulea jucător dat afară după umilința cu Tromso
A fost lovitură de pedeapsă pentru Rapid? Daniel Pancu A LUAT FOC la conferința de presă: „Mamă, ce penalty, Doamne! Îi dă direct în tendon”
Superliga
A fost lovitură de pedeapsă pentru Rapid? Daniel Pancu A LUAT FOC la conferința de presă: „Mamă, ce penalty, Doamne! Îi dă direct în tendon”
Fiica fostului mare internațional român, apariție incendiară în vacanță: „Ibiza și magia ei”
Stiri extrasport
Fiica fostului mare internațional român, apariție incendiară în vacanță: „Ibiza și magia ei”
DECIZIE PREMIERĂ Veți trece granița cu mai puține țigări și sticle de alcool
Profit.ro
DECIZIE PREMIERĂ Veți trece granița cu mai puține țigări și sticle de alcool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”

Raul Rusescu la GSP Live: „La CFR, au fost lucruri inimaginabile” + Pronostic uimitor la dubla Craiovei: „Crede-mă, acolo a fost ca la bunică-mea, la Coșoveni”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează