Comentariu de Răzvan Luțac despre antrenorul care a dus Portugalia în finală » Covrigii, leandrul și respectul

În 2013, am pus niște leandru să ne gâdile umbrele într-o poză făcută prin Glyfada, acolo unde Atena are plajă și liniște. Și soare, că ne intra-n ochi ca puful de plop jucat de vânt.

Tocmai ieșisem cu el de la biserică și mi-a pus embargo. "Vorbim de Fatima, vorbim de rugăciune. De fotbal n-am voie să zic nimic. Nu te superi, nu?".

N-aveam cum să mă supăr, nene Santos. Ai fost băiat. Tu trebuia să fii cel deranjat, agasat, chiar dacă venirea noastră era anunțată.
Dar n-ai fost.

Cu o săptămână înainte, în școala românească din Atena, m-am legat la șireturi cu noroc. Costel Melniciuc, un ieșean stabilit acolo, le-a adus copiilor covrigi brașoveni. Făcea asta mereu.

Mie mi-a adus un subiect.

- Auziți, dom' Răzvan, știți cine vine la noi, la biserică, duminică de duminică? Fernando Santos!

- Cum, selecționerul Greciei?
- Da. Părintele Cristian, din Iași, îi este duhovnic. Vreți să vorbească de un reportaj?

Doamne, ce îmi place ovăzul! Și-am luat o gură mare. Ne-am dus la biserică. Și-am intrat la slujbă. Și l-am văzut.

Dar și ei ne-au văzut. Portughezii. Oamenii din staff-ul lui. Fiindcă doar Santos știa de venirea noastră.

Un masor l-a prins pe fotoreporterul Alex Nicodim făcându-i poze și l-a scos afară din biserică. Furios. A zis ceva în greco-portugheză, că paparazzi, că nu-i OK. Iar Nicodim i-a răspuns scurt. "Sorry, we are from Romania! Mister Santos knew that we are coming...".

Masorul s-a mai luminat. A intrat înăuntru. Fernando, care până atunci nu ridicase privirea, l-a domolit scurt. Un deget. Apoi, la final, i-a explicat ca la "mimă".

Într-o portugheză pe care n-aș fi înțeles-o dacă n-o dubla cu un deget dat prin aer, de la un punct imaginar B, Bucureștiul, la A-ul Atenei. Râdea scurt, gros.

"Au venit din România. Respeito!".

Un an mai târziu, tot Atena. România bătuse cu 1-0, eram pe aeroport, la Plecări. În fața panoului, următorul antrenor al Greciei după Santos. Ranieri.

Eu și colegul Cristi Preda, învingători cu fălci unse de gyros, ne dădeam coate. Bine, ne ajuta și Ranieri, care își plimba, derutat, geamantanul. "O ști unde e? Crezi că se mai întoarce?". Mișto ieftin de om mulțumit, în capul lui, că și-a îndeplinit încă o misiune. Însă taxată de italian peste doi ani.

2016. Ranieri ia titlul cu Leicester în Anglia. Cea mai mare surpriză din istoria Premier League.

2016. Santos ajunge în finală cu Portugalia. Acolo unde Anglia, de exemplu, n-a ajuns niciodată.

Iar eu mă gândesc la leandru, la întâlnirea prin covrigi, la doi aproape bunici care și-au tras sufletul în Golful Saronic și-apoi au plecat să câștige. Noi am scris, am pozat și am râs. Ei ne-au dat peste nas.

Respeito.

Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI!