SPORTURI  »  TENIS  »  ANIVERSARE

Un fost coleg de generație arată cât de mare a fost Ilie Năstase: "Nu putea fi imitat!

Ilie Năstase, în 1973, la Paris // Foto: AFP
Ilie Năstase, în 1973, la Paris // Foto: AFP

Articol de - Publicat marti, 19 iulie 2016 00:00

Fost coleg de generaţie cu Ilie Năstase, Sever Dron mărturiseşte că "am învăţat multe de la el, să-l imit, dar talentul nu poate fi imitat".

Au jucat împreună, au fost coechipieri în echipa de Cupa Davis. Sever Dron (72 de ani) a văzut toată crema tenisului mondial din ultimii 50-60 de ani, dar recunoaşte că "jucători precum Ilie, cu un asemenea talent, nu prea au fost. Toţi am învăţat la fel loviturile, dar el juca mereu altfel. Avea o tehnicitate ieşită din comun, îl pasionau duelurile cu coeficient mare de imaginaţie, găsea soluţii riscante, mereu pe muchie de cuţit. Iar lumea îl iubea. Avea şi are încă o aură specială, cu farmecul lui a deschis multe uşi, inclusiv României. Toţi voiau să îi fie în preajmă, de la simpli fani până la mari artişti sau chiar şefi de stat".

"Şi acum ar umple tribunele"

Sever Dron este convins că "şi acum, Ilie încă are acelaşi efect la oameni, în Franţa, la Wimbledon, în Statele Unite. Dacă s-ar auzi că joacă undeva, în apropiere, cred că oamenii ar lăsa un meci între doi jucători de top 20 şi ar fugi să-l vadă pe Ilie. Să vadă spectacol, să râdă, să se bucure. Prin talent, execuţii, dar şi prin dragostea oamenilor, Ilie a fost de neegalat".

"Îi doresc sănătate şi tot ce e mai bun lui Ilie Năstase! Sper să mai lumineze ani buni tenisul cu talentul şi aura lui!"
Sever Dron, fost jucător de tenis

"Ilie Năstase a marcat generaţii întregi de jucători de tenis. Câţi nu s-au apucat de acest sport pentru că a existat el! Mă bucur să văd că încă mai joacă, sper să o ţină aşa cât mai mult. A avut talent, geniu, o intuiţie a jocului ca nimeni altul!"
Adrian Marcu, fost jucător de tenis

"Ilie Năstase e unicat, un mare simbol al României. Ne mai întâlnim pe la diverse evenimente, am mai fost la meciurile lui demonstrative. E incredibil cum joacă şi acum, cum face spectacol, cum îl iubeşte lumea. Sănătate şi la mulţi ani, Ilie!"
Elisabeta Lipă, ministru TS

"Îi doresc domnului Năstase multă sănătate şi mulţi ani frumoşi!"
Simona Halep, numărul 5 WTA

Citește și:
Antonio Colamonici, antrenorul de aur al României la Jocurile Olimpice, devastator: „M-au tratat ca pe un nimic!” + Scandalul primelor și un proces de sute de mii de euro: „Președinte penibil”
Special
Antonio Colamonici, antrenorul de aur al României la Jocurile Olimpice, devastator: „M-au tratat ca pe un nimic!” + Scandalul primelor și un proces de sute de mii de euro: „Președinte penibil”
Gâlcă, acuzații fără precedent la adresa conducerii, după ultimul meci la Rapid: „Nu trebuie să te lege nimic personal de jucători”
Superliga
Gâlcă, acuzații fără precedent la adresa conducerii, după ultimul meci la Rapid: „Nu trebuie să te lege nimic personal de jucători”
MM Stoica s-a dezlănțuit în direct la adresa Craiovei: „Eu am alte standarde. Pot spune orice”
Superliga
MM Stoica s-a dezlănțuit în direct la adresa Craiovei: „Eu am alte standarde. Pot spune orice”
Daniel Pancu a anunțat primul jucător care revine la Rapid: „Eu l-am debutat”
Superliga
Daniel Pancu a anunțat primul jucător care revine la Rapid: „Eu l-am debutat”
Rival pentru Dacia Sandero Stepway de la Skoda: un SUV de 15.000 de euro
Profit.ro
Rival pentru Dacia Sandero Stepway de la Skoda: un SUV de 15.000 de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (5)
gica.paunescu
gica.paunescu  •  19 Iulie 2016, 16:26

Comentariile sunt de facut raportandu-ne la tenismenul Ilie Nastase; iar amintirile mele despre el sunt cat se poate de interesante, sa zic, daca nu si frumoase: doar naivitatea unui copil de 12-13 ani m-a facut sa plang, in iulie si octombrie 1972, cand Ilie a pierdut finala de la Wimbledon ( 2-3, impotriva lui Stan Smith ) iar cu echipa, finala de Cupa Davis de la Bucuresti ( 2-3, iarasi Nastase cat si Tiriac au pierdut in fata lui S.Smith, Nastase a castigat in fata lui Tom Gorman si-am invins la dublu, nu mai stiu ce pereche au opus americanii ). Una din surorile mele, adolescenta la vremea aceea, purta un medalion cu chipul lui Ilie. Avea carlig nu doar la tinere, adolescente ci si la doamne asa-zicand serioase ( mature, vreau sa zic ). De-aceea lumea-si aduce aminte de Ilie: cand n-aveam alta modalitate de-a ne face cunoscuti in lumea oocidentala ( ori asa gandesc eu despre acea perioada) cu tenisul puneam la respect destule echipe de Cupa Davis ( sa disputi 3 finale, intre '69 si '72, adica 3 din patru, n-a fost la-ndemana oricui ! ). E-adevarat ca le-am si pierdut pe toate, astfel : 0-5 in '69, la Cleveland-Ohio, 2-3 in '71, la Charlotte - Carolina de Nord, 2-3 in '72, la Bucuresti. La multi ani, Ilie !

dinamo_forever_77
dinamo_forever_77  •  19 Iulie 2016, 13:39

LA multi ani ILIE :)

1502241916738818
Ion-Nelu Nistor  •  19 Iulie 2016, 12:59

Ce bine era sa nu se fi bagat in politica noastra bolnava, bolnava, bolnava.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează