SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE 2016  »  TENIS

FOTO Victorie sigură în soare » Tecău și Mergea merg mai departe în proba de dublu!

Foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor +11   FOTO
Foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat sambata, 06 august 2016 19:55

Florin Mergea și Horia Tecău au început solid turneul olimpic de dublu, cu 6-3, 6-2 contra argentinienilor Delbonis și Duran.

Teren lateral, spectator puțini, argentinieni gălăgioși, Pavel ușor de identificat în grupul românesc grație șepcii roșii. Cea mai călduroasă zi de până acum la Rio a adus cu ea și un vânt rebel, care a măturat terenurile în toate sensurile. Chiar și așa, Florin și Horia au făcut un meci adunat, cu puține greșeli, care s-a încheiat rapid, în aproximativ o oră, 6-3, 6-2 în fața argentinienilor Federico Delbonis și Guillermo Duran.

"Primul meci e întotdeauna dificil", a spus Horia. "Am avut șanse să facem break-ul devreme, nu le-am luat, au făcut ei pentru 3-2, dar am revenit. Am fost liniștiți, știam că putem tocmai pentru că avusesem acele șanse la început. Florin a completat că "am avut o tactică bine stabilită dinainte, am stat mereu acolo, am știut ce avem de făcut. N-a fost un meci ușor pentru că și ei au încercat. A bătut vântul, dar important e că am trecut mai departe. O să pregătim și meciul următor la fel de bine ca pe acesta și sperăm să iasă din nou bine".

Argentinienii, specialiști de zgură, au stat mult în spatele terenului. "Știam că așa va fi, de aceea a fost important să-i atacăm noi, să nu le dăm timp să-și facă jocul. De asemenea, să fim agresivi pe retur. Ne-am mișcat bine și la fileu, și la serviciu, și din spate. Când pui toate astea la un loc în practică, e greu pentru echipa adversă să intre în joc cu noi", a explicat Mergea.

Chiar dacă a fost cald, românii au rezistat bine. "Nu ne-a deranjat. Am venit de la temperaturi mai ridicate decât aici și umiditate foarte mare, și la Washington, și la Toronto. Aici mi se pare chiar plăcut!", a spus Tecău. "Nu e un factor care să ne influențeze negativ, ne-am pregătit bine în ultimele săptămâni exact pentru asta și trebuie doar să ne concentrăm la joc".

Următorii adversari ai lui Florin și Horia, pentru un loc în sferturile de finală, sunt mexicanii Santiago Gonzalez și Miguel-Angel Reyes-Varela, care i-au eliminat cu 6-3, 6-0 pe britanicii Fleming și Inglot.

"Fiecare victorie aici este importantă, e important că suntem aici. Iar dacă suntem, atacăm medaliile. Acesta este primul pas"
Florin Mergea

Citește și:
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Superliga
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Superliga
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Tenis
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
Campionate
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
FOTO PREMIERĂ Kaufland în România. A lansat abonamente de parcare, acum pentru mai multe magazine. Compania explică: Răspuns inclusiv la cererea locuitorilor
Profit.ro
FOTO PREMIERĂ Kaufland în România. A lansat abonamente de parcare, acum pentru mai multe magazine. Compania explică: Răspuns inclusiv la cererea locuitorilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează