INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ANDERLECHT - GENT 2-2

VIDEO Să vină Nicușor! Cu Chipciu integralist, Anderlecht a scos o remiză nemeritată contra lui Gent, 2-2

Chipciu,
Chipciu, "agățat" din spate de brazilianul Neto // Foto: AFP

Articol de - Publicat luni, 29 august 2016 00:00

”Violeții”, la care Chipciu a fost integralist, au scăpat victoria printre degete, în prelungiri. Dar n-o meritau, jucând modest.

În așteptarea lui Nicușor Stanciu, Alex Chipciu și Anderlecht au suferit ieri în fața lui Gent. Dacă la pauză ar fi fost 5 sau 6-1 pentru oaspeți, nimeni nu se supăra.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

"Violeții" au deschis scorul contrar cursului jocului, dintr-un penalty transformat de Tielemans (19), dar au fost egalați imediat (21). Apoi, ocazii pe bandă rulantă în contul lui Gent, majoritatea irosite de Perbet.

Destul de șters în prima parte, Chipciu s-a "înviorat" la reluare. Iar Anderlecht, la fel: 2-1, Teodorczyk (47). Replica oaspeților? Nici pe departe atât de tăioasă ca până atunci, în condițiile în care și violeții s-au organizat mai bine în apărare.

Chipciu? A mai ieșit în evidență doar printr-o altercație cu Mitrovici. Iar când se părea că Anderlecht va lua toate punctele,  Asare a prins un voleu de generic TV și s-a terminat 2-2 (90+3). Scorul just.

Citește și:
Extrem de furios, Mihai Stoica a demolat 6 „tricolori”: „Nu știu cum se poate uita în ochii coechipierilor” + „Acum joacă doar din mâini”
Nationala
Extrem de furios, Mihai Stoica a demolat 6 „tricolori”: „Nu știu cum se poate uita în ochii coechipierilor” + „Acum joacă doar din mâini”
Gică Hagi și-a turnat cenușă în cap după eșecul cu Bosnia: „Usturător! Îmi asum tot, eu sunt principalul vinovat”
Nationala
Gică Hagi și-a turnat cenușă în cap după eșecul cu Bosnia: „Usturător! Îmi asum tot, eu sunt principalul vinovat”
Așa națională, așa note la România - Bosnia: „Au urlat neputința și haosul în tricolori” » Doar 3 titulari au trecut clasa: Hagi a luat 3!
Nationala
Așa națională, așa note la România - Bosnia: „Au urlat neputința și haosul în tricolori” » Doar 3 titulari au trecut clasa: Hagi a luat 3!
Apariție tulburătoare a soției lui Jurgen Klopp » Ulla are (doar) 52 de ani
Campionate
Apariție tulburătoare a soției lui Jurgen Klopp » Ulla are (doar) 52 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro


Comentarii (3)
satyricon
satyricon  •  29 August 2016, 11:15
Postat de ottobraun pe 29 August 2016, 10:14

astia de la Anderlecht peste o luna vor realiza ce teapa au luat bine ca nu au dat toti banii la iarna ii ia fcsb muratura inapoi !

:))) cata oftica ai in tine *** Mai bea niste apa poate-ti revii.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ottobraun
ottobraun  •  29 August 2016, 10:14

astia de la Anderlecht peste o luna vor realiza ce teapa au luat bine ca nu au dat toti banii la iarna ii ia fcsb muratura inapoi !

fibra
fibra  •  29 August 2016, 09:06

Foarte slaba Anderlecht.Chipciu,zero,nu stie nici sa stea pe teren,se plimba brambura,fara sa ajute in vreun fe..Probabil ca Stanciu se va plafona,nu are cu cine sa joace.Cei mai buni, Defour si Praet au fost vanduti.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează