FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA - FC VOLUNTARI 1-1

A revenit cu gol, dar nu e în cea mai bună formă: "Nu m-am cântărit, nu știu câte kilograme am"

Foto: Cristi Preda
Foto: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat luni, 29 august 2016 09:12

Constantin Budescu a revenit cu gol la Astra, în meciul cu FC Voluntari (1-1) și susține că se simte tot mai bine din punct de vedere fizic, deși nu știe câte kilograme are.

"Mi-a zis Alibec de când am plecat că îmi păstrează numărul şi că mi-l dă înapoi când revin. Am făcut schimb de numere. Mă pregătesc de câteva săptămâni cu echipa. Mă simt din ce în ce mai bine fizic.

Nu ştiu dacă am pierdut din kilograme, mă simt bine. Nu m-am cântărit. Nu ştiu câte kilograme am.

E prea devreme să vorbim de naţională. Am jucat doar o repriză. Am plecat în China şi oarecum am ieşit din vizorul echipei naţionale, sper ca pe viitor să pot ajuta prima reprezentativă, dacă va fi nevoie de mine", a spus atacantul la finalul meciului, conform Digi Sport.

Budescu a revenit la Astra săptămâna trecută și va evolua sub formă de împrumut la giurgiuveni, până în iarnă, când va reveni în liga a doua chineză, la Dailan Yifang.

Citește și:
Reacția soției lui Mircea Lucescu: „A plecat bine dimineață de acasă, se simțea în regulă. Probabil e și efectul supărării”
Nationala
Reacția soției lui Mircea Lucescu: „A plecat bine dimineață de acasă, se simțea în regulă. Probabil e și efectul supărării”
Din spital, Mircea Lucescu a vorbit cu Ovidiu Ioanițoaia: „Sunt bine” + Primul diagnostic primit din partea medicilor
Nationala
Din spital, Mircea Lucescu a vorbit cu Ovidiu Ioanițoaia: „Sunt bine” + Primul diagnostic primit din partea medicilor
Mircea Lucescu, dus de urgență la spital, după ce a leșinat la antrenament » Diagnosticul de la Universitar
Nationala
Mircea Lucescu, dus de urgență la spital, după ce a leșinat la antrenament » Diagnosticul de la Universitar
Galatasaray insistă pentru titularul din Turcia - România: 10 milioane de euro
Campionate
Galatasaray insistă pentru titularul din Turcia - România: 10 milioane de euro
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Profit.ro
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (2)
pekeler
pekeler  •  29 August 2016, 16:05

Cum sa spuna cat are ?doar se vede ca plesneste:)))) *** *** umflat :))))

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

nea_vanea.60
nea_vanea.60  •  29 August 2016, 11:37

este gras ca o sarmaluta! in tipul asta nu trebuie investit nimic!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează