INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BRAZILIA

Placat de un fan la antrenament! Neymar a fost luat pe sus de un suporter al Braziliei

Puștiul din Manaus îl aruncă în iarbă pe Neymar // Foto Reuters
Puștiul din Manaus îl aruncă în iarbă pe Neymar // Foto Reuters

Articol de - Publicat luni, 05 septembrie 2016 00:00

Brazilianul a fost trântit pe gazon de un suporter care voia să-l îmbrățișeze pe arena din Manaus. Unde Selecao va juca mâine în fața Columbiei.

Fanii din Manaus trăiesc momente de fericire maximă acum, când "naționala" se pregătește să joace în orașul lor din mijlocul junglei amazoniene, la 2.850 km de Rio de Janeiro.

Primul meci al echipei auriverde pe Arena da Amazonia, ridicată cu 300 de milioane de dolari pentru CM 2014! Și ce partidă, împotriva Columbiei lui James, Cuadrado și Bacca (plus Dayro Moreno, fostul stelist acum la Tijuana mexicană)!

La antrenamentul de sâmbătă, suporterii Selecao n-au mai rezistat în tribune și au invadat terenul. În același timp, mai mulți tineri au început să alerge pe gazon, cu oamenii de ordine după ei. Aproape imposibil să-i prindă pe toți.

Neymar a râs în iarbă

Încercând să scape de "vânători", unul dintre puștii amazonieni, îmbrăcat într-un tricou cu steagul verde și galben, a sprintat spre favoritul său, Neymar. Era înconjurat, nu mai avea decât o șansă. Să sară pe Neymar. Și asta a făcut! De ei s-a mai agățat un steward care voia să-l protejeze pe fotbalist și tot grupul s-a prăbușit în iarbă.

"Vânătorii" s-au înfuriat. Nu și Neymar. Jucătorul Barcelonei s-a amuzat. Pentru el, nu se întâmplase nimic deosebit.

Decarul, criticat dur la startul Jocurilor și care a anunțat după titlul olimpic că nu va mai fi niciodată căpitanul Braziliei, a readus selecționata în lupta pentru calificarea la Mondial: gol și pasă decisivă la ultima partidă, 3-0 în Ecuador.

Au mai jucat la Manaus în 2003

"Naționala" Braziliei a mai evoluat o dată pe Amazon. În urmă cu exact 13 ani. Atunci, pe un alt stadion, Vivaldo Lima, Selecao a câștigat cu 1-0 în fața Ecuadorului în drum spre CM 2006. Pe 6 septembrie 2016, jucătorii noului selecționer Tite (al doilea meci pe banca galben-verde) vin din Ecuador, după prima lor victorie la Quito (2.850 m).

40.000de bilete s-au vândut pe Arena da Amazonia pentru meciul de mâine, Brazilia - Columbia

5este locul ocupat de Brazilia în grupa sud-americană a preliminarilor CM 2018 (se califică primele 4 echipe direct, iar a 5-a joacă baraj cu zona Oceania)

Citește și:
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Tenis
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Ianis Zicu l-a făcut praf pe dublul campion din Superliga: „Așa-zis fotbalist. Și numele și parcursul tău ca jucător au fost… mici”
Superliga
Ianis Zicu l-a făcut praf pe dublul campion din Superliga: „Așa-zis fotbalist. Și numele și parcursul tău ca jucător au fost… mici”
Reacția serii, după imaginea cu staff-ul naționalei la șpriț cu Nicu Gheară: „Sunt români din Diaspora care te cheamă. Ți-e drag să stai cu ei, dar trebuie să-ți alegi momentul”
Nationala
Reacția serii, după imaginea cu staff-ul naționalei la șpriț cu Nicu Gheară: „Sunt români din Diaspora care te cheamă. Ți-e drag să stai cu ei, dar trebuie să-ți alegi momentul”
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Box
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează