INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Bayern Munchen îşi continuă parcursul fără greşeală în Bundesliga, trecând cu 2-0 de Schalke » Lewandowski, omul meciului

foto: Reuters
foto: Reuters

Articol de Tudor Cosma - Publicat sambata, 10 septembrie 2016 10:00

Bayern Munchen, campioana en-titre a Germaniei, a început în forță sezonul, câştigând ambele meciuri jucate şi acaparând deja prima poziţie în clasamentul Bundesliga.

Meciul de la Gelsenkirchen nu a fost deloc simplu pentru bavarezi, aceştia fiind în dese rânduri dominaţi de rivalii lor alb-albaştri.

Prima ocazie a gazdelor a venit devreme, lovitura de cap a lui Leon Goretzka fiind scoasă de pe linia porţii de Alaba.

În minutul 38, tot gazdele au trecut pe lângă deschiderea scorului, acelaşi Alaba, ajutat de Neuer reuşind să respingă in extremis din faţa lui Klaas Jan Huntelaar.

Olandezul a mai şutat o dată periculos în startul reprizei secunde, mingea ştergând bara transversală.

Totuşi, cea mai mare ocazie a meciului a venit în minutul 72 când după o centrare perfectă a lui Costa, Lewandowski a ratat singur cu poartă goală.

Nouă minute mai târziu ('81), Lewandowski se revanşează, fructificând pasa ideală a lui Javi Martinez, cea care l-a lăsat singur cu portarul advers. Astfel, Robert ajunge la 4 goluri în două partide, fiind golgheterul campionatului.

În prelungirile meciului a fost rândul polonezului să paseze decisiv pentru Kimmich, cel care a şi stabilit scorul final, 2-0 pentru echipa lui Ancelotti.

"Ştiam că va trebui să avem răbdare" a declarat Robert Lewandowski după terminarea meciului. "Aceasta a fost o victorie foarte importantă pentru noi".

Schalke 04, care spera să şteargă impresia negativă lăsată după înfrângerea suferită la Frankfurt în prima etapă, a jucat foarte agresiv şi exact, reuşind în dese rânduri să pună probleme campioanei. Markus Weinzierl, antrenorul gazdelor a declarat că această înfrângere este "foarte amară", însă că este optimist şi încurajat de evoluţia bună a echipei.

Trei debuturi au fost consemnate în acest meci: Yevhen Konoplyanka şi Benjamin Stambouli pentru Schalke, de cealaltă parte jucând pentru prima oară Renato Sanches, puştiul de 19 ani care a impresionat la reprezentativa Portugaliei.

Etapa viitoare, Bayern Munchen va primi vizita celor de la Ingolstadt, iar Schalke se deplasează la Berlin pentru disputa cu Hertha.

Schalke 04 (0-2) Bayern Munchen

Goluri: Robert Lewandowski (81’), Joshua Kimmich (90+2’)

Schalke: Fährmann – Höwedes, Naldo, Nastasić, Baba – Stambouli (Kolasinac 86’), Bentaleb – Konoplyanka (Embolo 55’), Goretzka, Choupo-Moting – Huntelaar (Meyer 67’)


Bayern: Neuer – Lahm, Martínez, Hummels, Alaba – Thiago, Alonso (Vidal 61’), Renato Sanches (Kimmich 71’) – Müller, Lewandowski, Ribéry (Douglas 61’)

Citește și:
Cum a ajuns să arate stadionul fostei campioane a României, pe care au jucat mari echipe ale Europei » Dinamo și FCSB au jucat „acasă” aici!
Special
Cum a ajuns să arate stadionul fostei campioane a României, pe care au jucat mari echipe ale Europei » Dinamo și FCSB au jucat „acasă” aici!
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Superliga
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Ideea aiuritoare anunțată de Gigi Becali: „Dacă e așa, îi pun să filmeze și opresc eu, prin telefon”
Superliga
Ideea aiuritoare anunțată de Gigi Becali: „Dacă e așa, îi pun să filmeze și opresc eu, prin telefon”
„Jucăriile mele” » Cristiano Ronaldo și-a prezentat bolizii de 25 de milioane de euro
Stiri extrasport
„Jucăriile mele” » Cristiano Ronaldo și-a prezentat bolizii de 25 de milioane de euro
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Profit.ro
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează