INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MUTARE

Surpriză pregătită de Conte pe piaţa transferurilor din Anglia » Chelsea îşi întăreşte defensiva de la o rivală din oraş

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de Alexandru Stănilă - Publicat duminica, 18 septembrie 2016 19:21

Ben Davies, fundaşul celor de la Tottenham, se află pe lista scurtă a lui Antonio Conte şi ar putea ajunge la Chelsea la începutul anului următor. The Sun anunţă că transferul va fi făcut pentru cel puţin 20 de milioane de lire sterline.

Davies, în vârstă de 23 de ani, este unul dintre cei mai promiţatori jucători din fotbalul britanic. Acesta a reuşit performanţa de a ajunge până în semifinalele Campionatului European din 2016, cu naţionala Ţării Galilor.

Spurs l-a adus pe Davies în 2014, de la Swansea, pentru 10 milioane de lire sterline. Galezul nu este unul dintre titularii incontestabili din echipa lui Pochettino, pe postul său evoluând mai experimentatul Danny Rose. Chiar şi aşa, acesta a reuşit să prindă minute în 27 de partide, în stagiunea precedentă.

Cu John Terry la, probabil, ultimul său sezon în tricoul lui Chelsea, Antonio Conte caută să-şi întărească defensiva încă din această iarnă, Ben Davies putând să evolueze în partea stângă a apărării într-un eventual sistem 3-5-2, cu care a obişnuit italianul.

În vară, la gruparea londoneză au mai fost aduşi doi fundaşi: David Luiz şi Marcos Alonso pentru 38,5, respectiv 23 de milioane de euro.

Transferul lui Davies la Chelsea ar putea constitui şi un alt avantaj pentru echipa lui Conte. Conform regulilor Premier League, fiecare echipă este obligată să aibă în lotul de 25 cel puţin 8 jucători care provin din academii britanice, iar galezul s-ar încadra în această categorie, după ce a făcut junioratul la Swansea.

Ben Davies a reuşit să câstige Cupa Ligii Angliei, în sezonul 2012/2013, pe vremea când îmbrăca tricoul lui Swansea.

Fii parte din redacția noastră! S-a lansat Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Campionate

Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”

Henry a anunțat înlocuitorul lui Deschamps în direct: „Știm cu toții cine vine. Mult succes!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Henry a anunțat înlocuitorul lui Deschamps în direct: „Știm cu toții cine vine. Mult succes!”
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează