FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Unul dintre cei mai apreciați jucători dinamoviști anunță: ”Vreau să rămân”

Articol de - Publicat vineri, 30 septembrie 2016 00:00

Antun Palici, 28 de ani, a vorbit clar despre varianta extinderii contractului scadent în vara 2017.

Jucătorul a primit o ofertă de salariu de 11.000 de euro pe lună, aproape dublu decât are în prezent. "Sunt șanse mari să rămân la Dinamo. Nu e ceva dificil. Contează prezentul, că sunt aici. Și eu, și Gnohere avem șanse de a rămâne, dar asta depinde de cum gândește fiecare. Echipa e cea mai importantă și niciun jucător nu e mai presus. Ar trebui să ne concentrăm fiecare pe ce avem de făcut, decât să vorbim de chestii neimportante sau care fac rău", a spus el.

13.000 de euro pentru "Bizon"

În ceea ce-l privește pe Gnohere, Ionuț Negoiță s-a întâlnit cu Mircea Rednic, care a reprezentat-o pe fiica sa, Luana, impresara fotbalistului. Cei doi au stabilit să nu mai iasă public cu declarații până nu se vor fixa detaliile cazului. Au și un armistițiu, după mai multe contre publice. Atacantul trebuie să-și formuleze exact pretențiile, Dinamo ar putea merge până la varianta de a-i oferi 13.000 de euro pe lună, se va mai negocia săptămânile viitoare.

"Gnohere nu a recunoscut niciodată că s-a văzut cu cei de la Steaua, asta e poziţia lui. Acum l-am primit, şi-a văzut de treabă şi la echipa a doua. Este în regulă, chiar neaşteptat pentru mine. Cel puţin la antrenament, pentru că are şi competiţie acum. Face parte din lot, am luat 19 jucători. Eu i-am spus că în vară poate să semneze cu orice echipă, numai să joace bine la noi până atunci", a comentat Ioan Andone.

"Sper că am lăsat în spate tot ceea ce a fost rău și să învingem începând cu primul meci. Trebuie să uităm, dar și să învățăm din ce am făcut rău"
Antun Palici, mijlocaș Dinamo

"De Prunea s-a vorbit din vară"

Andone este de acord cu sosirea lui Florin Prunea ca președinte: "A făcut lucruri extraordinare la Iași, a lucrat în FRF, e binevenit, e dinamovist. Eu i-am zis lui Ionuț Negoiță de acum trei luni. Atunci a fost o discuție să vină la Dinamo, să facă același lucru ca și la Iași".

Citește și:
Veste majoră: ce se întâmplă cu transferul lui Tavi Popescu!
Superliga
Veste majoră: ce se întâmplă cu transferul lui Tavi Popescu!
Artista cu peste 32 de milioane de urmăritori îl acuză pe jucător: „Cum să o spun delicat? M-a înșelat!”
Baschet
Artista cu peste 32 de milioane de urmăritori îl acuză pe jucător: „Cum să o spun delicat? M-a înșelat!”
27 de goluri în primele meciuri din Liga 2 » CS Dinamo, umilită de Chiajna, Poli s-a salvat pe final. ACUm,  Bihor - Steaua
Liga 2
27 de goluri în primele meciuri din Liga 2 » CS Dinamo, umilită de Chiajna, Poli s-a salvat pe final. ACUm, Bihor - Steaua
Regretă că nu joacă acum cu FCSB: „Îmi doresc enorm să înving această echipă”
Superliga
Regretă că nu joacă acum cu FCSB: „Îmi doresc enorm să înving această echipă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A divulgat mesajele! » Ce compromis a făcut Răzvan Burleanu ca să ajungă președintele FRF

Cine e fosta atletă devenită ispită la emisiunea de pe Pro tv: „Știu că atrag privirile ori de câte ori apar undeva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează