INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MUTARE

Juventus vrea să dea lovitură în această iarnă » Allegri, pe urmele unui titular al Barcelonei

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de Alexandru Stănilă - Publicat luni, 03 octombrie 2016 19:03

Deşi dispune de o linie mediană impresionantă, Massimiliano Allegri doreşte să aducă încă un nume important la Juventus, iar favorit este croatul Ivan Rakitici, unul dintre titularii obişnuiţi ai Barcelonei, informează site-ul spaniol fichajes.net.

"Bătrâna Doamnă" a încercat să-l achiziţioneze pe mijlocaş încă din vară, însă nu s-au înţeles asupra detaliilor contractuale. Chiar şi aşa, Allegri nu a renunţat, deşi fotbalistul mai are contract cu campioana Spaniei până în 2019, şi a avut o discuţie cu conducerea clubului, urmând ca aceştia să poarte noi tratative cu catalanii în iarnă.

În ciuda faptului că Luis Enrique îl vede drept om de bază al echipei, în această vară au fost aduşi alţi doi jucători care evoluează pe aceeasi poziţie cu a croatului, Andre Gomes şi Denis Suarez, pentru care s-au plătit aproximativ 40 de milioane de euro.

De partea cealaltă, campioana Italiei dispune, în continuare, de mijlocaşi centrali de valoare, chiar dacă l-au cedat pe Paul Pogba la Manchester United. Khedira, Pjanici şi Marchisio sunt soluţiile de bază ale tehnicianului italian, însă şi pe bancă sunt nume promiţătoare, precum Lemina, Asamoah, Sturaro sau Hernanes.

Alţi doi jucători importanţi au fost în vizorul bianconerilor în vară, Blaise Matuidi şi Axel Witsel, însă transferurile nu s-au concretizat, Pjanici rămânând singura achiziţie din acea zonă a terenului.

Rakitici a ajuns la Barcelona în 2014, catalanii plătind 18 milioane de euro celor de la Sevilla. De atunci, acesta a jucat în 117 partide, reuşind 19 goluri şi 16 pase decisive.

50.000.000 €este cota jucătorului, conform transfermarkt.com

Fii parte din redacția noastră! S-a lansat Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Citește și:
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Superliga

Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Special

Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis

După Dinamo - FCSB, statisticienii au calculat cel mai probabil play-off în acest sezon

FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează