FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA

Conducerea Astrei îl lasă pe Șumudică să plece, dar îi pune o condiție: "Asta trebuie să facă"

Articol de GSP - Publicat luni, 17 octombrie 2016 14:43

Situația la Astra este una tensionată. Echipa este pe locul 12, iar Marius Șumudică ar putea pleca de la club.

Dani Coman, președintele echipei, a vorbit despre club și despre o posibilă despărțire de antrenorul care a adus anul trecut titlul la Astra.

"Eu sper ca Șumudică să înțeleagă că trebuie să redreseze această echipă. El a adus cea mai mare performanță a Astrei, dar tot cu el antrenor am ajuns în situația în care suntem. Ar fi păcat pentru viitorul lui să plece în acest moment, dacă tot își dorește să plece, ar trebui să redreseze echipa, abia după să se gândească la altceva.

"Eu sper ca în două săptămâni, terenul de pe stadion să arate foarte bine, dar acestea nu sunt decât pretexte ieftine, care nu mai pot păcăli pe nimeni. Poți să joci și în vârf de munte, suntem echipa campioană și trebuie să câștigi. Și dacă jucam pe terenul adversarilor, trebuia să fim acolo unde meritam, adică în primele echipe ale campionatului", a spus Coman la DolceSport.

Citește și:
Controversa de la penalty-ul ratat de Kylian Mbappe provoacă reacții extreme: „Dovada că Mondialul e trucat!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Controversa de la penalty-ul ratat de Kylian Mbappe provoacă reacții extreme: „Dovada că Mondialul e trucat!”
„Părinte, eu cred că nu mai pot” » Preotul care a fost pe lac cu Gabi Mureșan dezvăluie ultimele clipe ale fostului fotbalist: „I-am zis: «Stai pe aici că e beznă»”
Superliga
„Părinte, eu cred că nu mai pot” » Preotul care a fost pe lac cu Gabi Mureșan dezvăluie ultimele clipe ale fostului fotbalist: „I-am zis: «Stai pe aici că e beznă»”
Negocierile avansează, Ștefan Baiaram e tot mai aproape de transferul verii! Peste Darius Olaru!
Superliga
Negocierile avansează, Ștefan Baiaram e tot mai aproape de transferul verii! Peste Darius Olaru!
FIFA a anunțat delegările din „sferturi” » Ce se întâmplă cu Istvan Kovacs
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
FIFA a anunțat delegările din „sferturi” » Ce se întâmplă cu Istvan Kovacs
BNR: Piața imobiliară e subevaluată, după toți indicatorii. Există un decalaj între cerere și ofertă care pune presiune pe prețuri
Profit.ro
BNR: Piața imobiliară e subevaluată, după toți indicatorii. Există un decalaj între cerere și ofertă care pune presiune pe prețuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Apropiatul lui Gabi Mureșan are informații tulburătoare: „A sărit în lac după saună. Au încercat să-l resusciteze, chiar a răspuns un pic”

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (10)
1062432440466057
Cojocariu Iosif  •  17 Octombrie 2016, 19:17

...ai vandut tot si banii au intrat in buzunarul lui Nicolae...fara Sumi nu iti mai stiau suporterii numele...un nerusinat...

1062432440466057
Cojocariu Iosif  •  17 Octombrie 2016, 19:14

Nu a stat mult pe langa Buduru si a devenit un...smecher...nu ca ar fi fost un manager nascut,inainte...a ramas un caracter mic care a dis0rus o echipa impreuna cu doi securisti...

grandetorito
grandetorito  •  17 Octombrie 2016, 18:49
Postat de Mario Durm pe 17 Octombrie 2016, 17:08

Daca astia au cumparat un titlu, voi ati cumparat 25. Nu uita ca de la astia care "au furat un titlu" aveti jumatate de echipa. Cum facem? Ip0criti ca intotdeauna. Acum 3 luni il injurati pe Alibec ca la usa cortului iar acum ii faceti statuie... ce altceva ar mai trebui zis? Sunteti ip0criti. Cei mai.

Nush cine ii face statuie lui Alibec si de ce vorbesti de ipocrizie cu mine... Eu am spus de Astra, cum am spus si de Unirea, Otelul, ASA, FC Vaslui, ca sunt "campioane de unica folosinta". Este inacceptabil ca o echipa sa castige campionatul la pas si apoi sa se desfiinteze. Se cumpara campionate si se platesc datoriile anul urmator! De aceea jucatorii nu sunt platiti si pleaca la alte echipe, pt ca banii pt ei sunt trimis in alte parti. Doar Steaua in ultimii 10 ani si-a respectat jucatorii, chiar daca si eu au cumparat titluri de campioni sau alte trofee.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează