SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

Decizie drastică a lui Rafael Nadal: "E timpul să spun stop și să mă pregătesc de anul 2017!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 21 octombrie 2016 16:31

Accidentarea suferită la încheietura mâinii stângi la sfârșitul lunii mai își pune amprenta asupra carierei lui Rafael Nadal. Tenismenul spaniol a anunțat oficial că renunță la competițiile programate pentru acest an.

După retragerea de la Roland Garros și ratarea turneului de la Wimbledon, Nadal, 30 de ani, spune pas acum atât turneului de la Basel, cât și Mastersului de la Paris, respectiv finalelor ATP.

"Nu e secret că am participat la JO nerefăcut complet, fără să fi avut o pregătire adecvată. Obiectivul de a câștiga o medalie pentru Spania a cerut acest sacrificiu, iar revenirea forțată mi-a cauzat multe dureri, acum fiind nevoit să spun stop pentru anul 2016 și să mă pregătesc pentru sezonul următor", a declarat campionul olimpic la dublu alături de Marc Lopez, citat de The Guardian.

După eșecul în fața sârbului Viktor Troicki la Mastersul din Shanghai, Nadal a declarat că și-a setat deja obiectivele pentru anul următor.

"Trebuie să provoc dificultăți adversarilor mei. Este ceva ce nu s-a prea întâmplat în ultima vreme. Am două luni și jumătate pentru a mă regrupa", a recunoscut dublul campion de la Wimbledon.

2titluri a câștigat doar Rafael Nadal în 2016, Mastersul din Monte Carlo, respectiv Openul Barcelonei, ambele competiții desfășurate în luna aprilie, înainte de accidentarea la încheietura mâinii

Citește și:
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Superliga
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Singurele cuvinte rostite la firul ierbii de Mihai Rotaru, după titlul cucerit de Universitatea Craiova
Superliga
Singurele cuvinte rostite la firul ierbii de Mihai Rotaru, după titlul cucerit de Universitatea Craiova
David Matei, interviu alături de părinți: „Îi iubesc, sunt tot ce am!” + „Poate îmi va face o surpriză domnul Hagi”
Superliga
David Matei, interviu alături de părinți: „Îi iubesc, sunt tot ce am!” + „Poate îmi va face o surpriză domnul Hagi”
Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut
Superliga
Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (1)
victor33
victor33  •  21 Octombrie 2016, 17:57

Renunta la "finalele ATP" daca s-ar fi calificat, deocamdata nu este, matematic vorbind. Se pare ca i-a cam ajuns si lui.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează