FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII

Începutul sfârșitului » Patru stranieri de la Pandurii vor să plece. Urmează și vedetele

Bunoza e unul din jucătorii care vor să plece de la Pandurii
Bunoza e unul din jucătorii care vor să plece de la Pandurii

Articol de , - Publicat joi, 03 noiembrie 2016 00:00

Străinii Buijs, Obodo, Vasiljevici și Bunoza sunt primii care și-au exprimat dorința de a părăsi echipa după discuția de ieri. Urmează vedetele.

În urma întâlnirii de ieri dintre membrii asociați ai clubului gorjean și jucători nu s-a luat o decizie concretă, situația fiind în aer, cum declară și președintele Narcis Răducan: "Urmează ca fiecare să-şi analizeze situaţia. Totul este în aer deocamdată, ei au contracte în derulare şi trebuie să-şi respecte angajamentele".

Administratorul special Mihai Golea a stabilit ca fotbaliștii să primească 20-30% din drepturile salariale de acum încolo. Conform unor surse autorizate din cadrul clubului, în fiecare săptămână ar urma să se achite câte o parte din datoriile strânse față de jucători, însă nu o sumă considerabilă.

Chiar și așa, elevii lui Grigoraș vor avea primă de joc pentru meciul de duminică, împotriva Astrei. În cazul unei victorii, fiecare va primi 300 de euro, iar în cazul unui egal, câte 150 de euro.

Străinii Buijs, Obodo, Vasiljevici și Bunoza nu mai vor să continue la Pandurii după ce nu și-au primit salariile de la începutul campionatului și nu mai sunt șanse prea mari pentru ca situația să fie îndreptată. Cel mai probabil cei patru își vor rezilia chiar astăzi angajamentele.

Nici președintele Răducan nu prevede un viitor strălucit pentru olteni și ia în considerare varianta să părăsească clubul pentru care a activat un an și jumătate: "Până vineri voi anunţa dacă rămân sau nu cu actuala strategie pentru următoarele luni. Nu mai putem vorbi de mare performanţă. I-am sfătuit pe băieţi să analizeze foarte bine, tot timpul îi sfătuiesc să joace. Cine rămâne să dea totul".

"Chiar dacă mi-a fost propus un contract nou în vară, știam că e doar pe hârtie. Am știut că dacă nu se vor găsi mijloace financiare se va ajunge aici"
Edward Iordănescu, fost antrenor Pandurii

2.000.000 €reprezintă datoriile totale aproximative ale Pandurilor

Citește și:
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Superliga
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Care va fi componența play-off-ului? » Supercomputerul a actualizat Top 6 în Superliga, după această etapă
Superliga
Care va fi componența play-off-ului? » Supercomputerul a actualizat Top 6 în Superliga, după această etapă
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Media
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează