FOTBAL  »  LIGA 2  »  JUVENTUS BUCUREȘTI

Oprița și-a învins prietenul, care contestă însă arbitrajul! Replica fostului "secund" de la Steaua

Articol de GSP - Publicat duminica, 27 noiembrie 2016 10:20

Juventus Bucureşti a trecut de ultima clasată, Metalul Reşiţa, scor 2-1, la capătul unui joc tensionat. Daniel Opriţa, antrenorul liderului, l-a învins, cu acest prilej, pe Cătălin Rufă, finanţatorul echipei reşiţene.

Cei doi colaboraseră foarte bine, la Reşiţa, şi menţin o relaţie apropiată şi în prezent. Dacă Rufă a contestat arbitrajul lui Dan Botescu, Opriţa a fost ferm.

"A fost penalty clar şi eliminare justă pe un teren impracticabil, pe care ne-am descurcat foarte greu! Toată lumea este cu ochii pe noi şi comentează în fel şi chip.

Nu suntem Barcelona, puteam avea şi jocuri mai slabe, dar ne clasăm, detaşat, pe primul loc în clasament. Şi să nu credeţi că la noi la Juventus sunt salarii foarte mari, ci de bun simţ.

Trebuie să simţim performanţa, să fim plătiţi la obiectiv, să avem ce oferi pentru a putea cere apoi", a precizat Daniel Opriţa la Sport Total FM.

Juventus are un final de sezon dificil în condiţiile în care joacă, vineri, la Mioveni, şi primeşte, apoi, acasă, replica celor de la FC Braşov.

Citește și:
I-au ridicat Rolls-ul lui Mirel Rădoi » Imaginile cu mașina de 700.000 de euro s-au viralizat: „Îmi pare rău, băietu'!”
Stranieri
I-au ridicat Rolls-ul lui Mirel Rădoi » Imaginile cu mașina de 700.000 de euro s-au viralizat: „Îmi pare rău, băietu'!”
Cine este primul transfer al verii la FCSB » De ce l-a refuzat Hagi, înainte să ajungă la roș-albaștri: ce remarcaseră scouterii
Superliga
Cine este primul transfer al verii la FCSB » De ce l-a refuzat Hagi, înainte să ajungă la roș-albaștri: ce remarcaseră scouterii
ROȘU aprins! Fără Jovo Lukic, îndepărtat surprinzător, Bosnia s-a dezintegrat pe final cu Elveția
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
ROȘU aprins! Fără Jovo Lukic, îndepărtat surprinzător, Bosnia s-a dezintegrat pe final cu Elveția
„A refuzat oferta” » Decizie-șoc luată de Florin Tănase
Superliga
„A refuzat oferta” » Decizie-șoc luată de Florin Tănase
FOTO Noua Dacia electrică: a fost anunțat oficial numele. Mașina va fi fabricată în Slovenia
Profit.ro
FOTO Noua Dacia electrică: a fost anunțat oficial numele. Mașina va fi fabricată în Slovenia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jeremy Clarkson, legenda „Top Gear”, a dezvăluit că are cancer: „Dacă tratamentul merge, ne vedem în sezonul 6. Dacă nu, nu”

Fiica de 23 de ani a fostului internațional vrea să dea peste cap „Insula iubirii”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează