INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECLARAȚII

Ronald Koeman a comentat zvonurile conform cărora ar urma să-i ia locul lui Luis Enrique la Barca, din vară

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de Cristi Cozmaciuc - Publicat joi, 05 ianuarie 2017 22:37

Ronald Koeman, antrenorul celor de la Everton, a fost în această iarnă asociat cu o mutare la Barcelona în vară, când actualul manager de pe Camp Nou, Luis Enrique, ar urmă să plece.

Koeman neagă însă orice speculație și spune că zvonurile ”nu sunt importante”.

Antrenorul olandez a susținut joi o conferință de presă în care a clarificat situația sa și a declarat faptul că nu va pleca la Barcelona în viitorul apropiat.

”Nu asta e important acum. Tot timpul am fost asociat cu o mutare la Barcelona. Nu sunt la Barcelona, sunt la Everton”, a declarat Koeman în conferința de presă de dinaintea meciului cu Leicester, din FA Cup.

Antrenorul de 53 de ani a mai vorbit despre situația de la Everton și de ce nu are de gând să plece de la echipă prea curând: ”Motivul pentru care am semnat este proiectul care există aici. Avem nevoie de timp, dar vrem să creștem pe teren și în afara lui. Acesta e motivul pentru care am semnat cu Everton. E vorba despre un proiect”.

Koeman, care a jucat pentru clubul catalan între 1989 și 1995, urmând ca mai apoi să-i fie secund lui Luis Van Gaal pe Camp Nou (1998-2000), are în continuare o strânsă legătură cu FC Barcelona și este oricând binevenit la formația blaugrana.

Fii parte din redacția noastră! S-a lansat Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Citește și:
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
Conference League
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
„Am ajuns de RÂSUL LUMII” » Gigi Becali, șocat de rușinea cu Auda, îl distruge pe Ștefan Târnovanu: „Tot el stă și se închină?! Să ne distrugi în halul ăsta...”
Conference League
„Am ajuns de RÂSUL LUMII” » Gigi Becali, șocat de rușinea cu Auda, îl distruge pe Ștefan Târnovanu: „Tot el stă și se închină?! Să ne distrugi în halul ăsta...”
Gafele care au scos-o pe FCSB din Europa! Momente inexplicabile în Letonia
Conference League
Gafele care au scos-o pe FCSB din Europa! Momente inexplicabile în Letonia
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
Liga 3
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
ULTIMA ORĂ ″Gazprom România″ a fost vândut. Are și o rețea de 19 benzinării
Profit.ro
ULTIMA ORĂ ″Gazprom România″ a fost vândut. Are și o rețea de 19 benzinării
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează