SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL DE LA HOBART

Calificare pentru Monica Niculescu în semifinalele de la Hobart! Prima reacție + următoarea adversară

Articol de GSP - Publicat joi, 12 ianuarie 2017 10:42

Monica Niculescu a câștigat greu duelul cu ocupanta locului 100 WTA, Risa Ozaki. Românca s-a calificat în semifinale la Hobart după ce s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-4.

După un prim set mai echilibrat, Monica Niculescu s-a detașat în al doilea și la un moment dat conducea cu 4-0.

Japoneza nu s-a predat și a continuat să lupte, ajungând chiar să egaleze, 4-4. A avut șansa să treacă la conducerea setului secund, însă Monica Niculescu a făcut break.

Românca a reușit în cele din urmă să se califice în semifinalele turneului de la Hobart. Până acum Monica le-a eliminat pe Jelena Jankovici și Kristen Flipkens.

În semifinale va juca împotriva jucătoarei Lesia Tsurenko (57 WTA) din Ucraina. Aceasta a învins-o pe Shelby Rogers, scor 4-6, 6-4, 6-3.

Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, la Indian Wells, când Monica s-a impus, 6-2, 6-3.

CE A ZIS NICULESCU DUPĂ MECI

"A fost o adversară grea, iar în plus am avut și o problemă medicală. Dar am încercat să dau tot ce am putut și mă bucur că în cele din urmă am câștigat. Îmi place mult la Hobart, oamenii sunt minunați. Este unul dintre turneele mele preferate și o ocazie foarte bună pentru a mă pregăti pentru Australian Open. Voi face tot ce pot să mă recuperez până mâine dimineață. Vom vedea mâine", a zis Monica Niculescu după meci. 

Citește și:
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Campionate
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns
Superliga
Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns
Jose Mourinho, de nestăpânit după Barcelona - Real Madrid: „Am așteptat toată viața să fac asta!”
Campionate
Jose Mourinho, de nestăpânit după Barcelona - Real Madrid: „Am așteptat toată viața să fac asta!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (6)
spotfan
spotfan  •  12 Ianuarie 2017, 18:07

Felicitari Monica!

ray51
ray51  •  12 Ianuarie 2017, 13:52

Monica vs Lesia 1:0 din anul 2011. E mult de atunci asa e, dar avem incredere in tine. Daca fizic scapi de necazul pe care-l invoci, atunci... Tinand cont ca Lesia are 1.74 m, te-as sfatui sa-i pui cat mai multe mingi joase, pana la epuizare. Succes din toata inima.

1581870215401957
Andronic Popovici  •  12 Ianuarie 2017, 13:26

mult scces Monica ,ai jucat f bine felicitari

Vezi toate comentariile (6)
Comentează