FOTBAL  »  Superliga  »  CSA STEAUA

Și ministerul e împotriva lui Talpan! Juristul CSA are adversari și printre colegi

Articol de GSP - Publicat marti, 17 ianuarie 2017 00:00

Juristul CSA nu-l are adversar numai pe Becali, se simte ”lucrat” și de colegi.

Talpan își duce războiul cu Becali în paralel cu dispute pe care le are cu persoane din interiorul Ministerului Apărării. Juristul Clubului Sportiv al Armatei a cerut recent o audiere la ministru, cu care dorea să discute despre problema litigiului cu Gigi. N-a mai ajuns să discute cu ministrul, întrucât a fost blocat de un alt oficial din instituție.

"Să-i dea afară!"

"Pe Talpan l-a oprit Codrin Munteanu, secretarul general al ministerului, care a chemat Poliția Militară să-l scoată pe jurist din birou", povestesc surse din CSA. Talpan admite incidentul și e convins c-o să se răzbune: "Da, am fost împiedicat să discut cu ministrul, dar până la urmă tot voi ajunge la dumnealui. Și o să merg cu dovezi împotriva tuturor celor care mi-au pus piedici în perioada asta și o să cer ca ei să fie destituiți! Pentru că nu poate exista altă sancțiune față de persoane angajate ale statului român care lucrează împotriva statului!".

Amendă, nu promovare!

"Parcă toți ar fi acoliții lui Becali", s-a văitat juristul într-un comunicat din decembrie, prin care solicita FRF și LPF punerea în aplicare a hotărârii Curții de Apel și, implicit, excluderea echipei lui Becali din competiții. Talpan s-a plâns și că nu e apreciat suficient în minister pentru victoriile pe care le-a înregistrat în instanță contra lui Gigi.

El spera să fie promovat în conducerea Clubului Sportiv grație activității pe care a avut-o. Consecințele nu sunt cele pe care le-a visat. Pe lângă alte șicane, juristul a descoperit și că pentru luna trecută a încasat mai puțini bani decât suma care constituie salariul lui obișnuit!

Citește și:
„Mai mult decât nenorocit!” » Gigi Becali, rafală de insulte după victoria cu Csikszereda: „A vrut să-mi ia viața! Prin faptele lui, putea muri un om”
Superliga
„Mai mult decât nenorocit!” » Gigi Becali, rafală de insulte după victoria cu Csikszereda: „A vrut să-mi ia viața! Prin faptele lui, putea muri un om”
Noul transfer de la FCSB, „camuflat” pe Arena Națională » Becali dezvăluie cum l-a luat: „Știți ce mi-a zis Mirel Rădoi despre el?”
Superliga
Noul transfer de la FCSB, „camuflat” pe Arena Națională » Becali dezvăluie cum l-a luat: „Știți ce mi-a zis Mirel Rădoi despre el?”
Cristi Chivu, o nouă conferință altfel: „Joi seara am adormit și fiica mea m-a trezit. M-am speriat, am crezut că...”
Campionate
Cristi Chivu, o nouă conferință altfel: „Joi seara am adormit și fiica mea m-a trezit. M-am speriat, am crezut că...”
Verdictul specialistului Marius Avram, după ce Gigi Becali l-a acuzat violent pe arbitrul Cristian Moldoveanu: „Criminal!”
Superliga
Verdictul specialistului Marius Avram, după ce Gigi Becali l-a acuzat violent pe arbitrul Cristian Moldoveanu: „Criminal!”
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Profit.ro
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (24)
escobar
escobar  •  18 Ianuarie 2017, 18:07

GIGI vezi ca si EVALUAREA BRANDULUI E ERONATA deoarece a luat in considerare si "rezultatele FCSB pe cei ZECE ANI 2004-2014",deci TU le-ai ridicat valoarea cu o SUMA care ar putea ECHIVALA EXACT cu cat cere Talpan de la tine ....si atunci e PARA-PARA si poti NEGOCIA cu ei CA SA NU SCADA brandul steaua prin plecarea TA....din aceasta cauza vrea "retrogradarea" ca altfel apare o "GAURA la stat" care poate fi "interpretata" exact INVERS IN TIMP !!!!

escobar
escobar  •  18 Ianuarie 2017, 18:00

presupunand ca pleaca Becali=FCSB si se face o NOUA reevaluare a "brandului Steaua" FARA echipa de fotbal FCSB(rezultate fotbalistice campionate/cupe etc.castigate expunere internationala etc.) si se constata ca "cele 37 milioane euro=brand" se injumatatesc sau SCAD si mai mult,aceasta PAGUBA in "contul statului=detinatorul brandului" in "contul" cui i se pune....mai mult ,daca eventuali mostenitori ai echipei Carmen=luata cu JAPCA de ANA PAUKER si "transformata in CCA-Steaua" se trezesc sa aiba "pretentii=despagubiri materiale si morale" similare cu cele pe care acum Talpan le INVOCA?!....daca doi soti divorteaza,sotia poate pastra numele sau poate fi obligata de SOT sa si-l schimbe(cel anterior sau altul-vezi Raduleasca)...daca si-l schimba NIMENI NU o da afara din servici NU-I INTERZICE sa desfasoare aceleasi activitati anterioare(evident doar UNA =sa *** si nici macar aia).....de "forta majora" ati auzit dom Talpan?! si de altele daca esti "micul napoleon=eu sunt statul"!!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

551117378378889
Cristi Cebuc  •  18 Ianuarie 2017, 15:57

Asta pentru ca tu ai facut abuz in serviciu!

Vezi toate comentariile (24)
Comentează