INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Zlatan Ibrahimovici e de neoprit! Ce decizie a luat suedezul în privința contracului cu United

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de Alexandru Stănilă - Publicat joi, 02 martie 2017 20:23

Forma bună prin care trece Zlatan Ibrahimovici pare că l-a motivat tot mai tare pe suedez, iar acesta este dispus să semneze un nou contract cu Manchester United, pentru următoarele două sezoane, conform Mirror.

Ibra a semnat în vară anului trecut cu "diavolii roşii" un contract valabil pe un an, cu opţiunea de a şi-l prelungi cu încă unul, însă acesta vrea să semneze direct pe doi ani, ceea ce l-ar face să rămână la formaţia în engleză până la vâsta de 37 de ani.

"Nu ştiu când va semna prelungirea, însă sunt convins că va rămâne aici. A venit cu intenţia de a sta doi ani, iar primul an merge mai bine decât s-ar fi aşteptat oricine, chiar şi el.

El ştie că vom încerca să ne îmbunătăţim jocul şi mai mult în sezonul viitor şi să îl avem alături de noi în ultimul său an din carieră la nivel înalt, deci sunt convins că va rămâne.

În plus, s-a adaptat foarte bine la club, la situaţia de aici, familiei îi e bine. I-am dat şi şansa de a-şi lua o zi liberă în plus pentru a merge în Suedia, dar a refuzat, vrea să rămână cu noi", a declarat Jose Mourinho, antrenorul acestuia.

Totuşi, în ciuda siguranţei oferite de tehnicianul portughez, tot mai multe zvonuri sunt legate de o eventuală plecare a suedezului la o echipă din China, America sau chiar Europa.

Mino Raiola, agentul jucătorului, a evitat să ofere un răspuns concret legat de situaţia lui Zlatan, spunând că "orice se poate întâmpla", iar asta, cel mai probabil, pentru a analiza mai întâi toate ofertele care vor veni pe adresa atacantului.

Ibrahimovici a fost decisiv în ultimul meci al lui United, finala Cupei Ligii Angliei, contra lui Southampton, când a marcat două goluri, aducând un nou trofeu pe Old Trafford.

26 de goluri în 38 de partide a reuşit Ibra la United, 15 dintre acestea fiind marcate în Premier League.

2 trofee şi-a trecut jucătorul deja în palmares la United: Cupa Ligii Angliei, câştigată în urmă cu câteva zile şi Supercupa Angliei, la ambele contribuind decisiv prin reuşitele sale.

 Fii parte din redacția noastră! S-a lansat Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Citește și:
După Tulcea, o nouă sală polivalentă ultramodernă e 99,99% gata în România » Conflictul politic blochează inaugurarea: „Nu știm ce se întâmplă acolo”
Altele

Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova
Tenis

Reacția lui David Popovici, după calificarea în semifinale la 200m liber: „Să vă spun cum am sărbătorit aseară?”

David Popovici, calificare în semifinalele probei de 200m liber de la Campionatele Europene

EXCLUSIV Fostul ministru Ilan Laufer, tranzacție cu investitori implicați în politica din Azerbaidjan
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”

Dialog spumos între David Popovici și rivalul Egor Kornev: „Vino în Rusia! Eu am Mercedes, tu ai Porsche, o să-ți arăt eu”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close