INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TRANSFER

La 33 de ani, Surdu a semnat cu o fostă campioană a Belgiei: "Am acceptat imediat"

Articol de GSP - Publicat sambata, 04 martie 2017 11:28

Romeo Surdu, 33 de ani a semnat un contracut cu R.W.D. Molenbeek, fostă campioană a Belgiei în 1975, acum în liga a patra.

"Am semnat vineri. Este o echipă de tradiție în Belgia, care în acest moment este cu un pas în Liga a 3-a.

Luna trecută ajunsesem la un acord cu cei de la FC Brașov, dar, după ce am bătut palma, cei de acolo s-au sucit. Asta a fost situația și nu le port pică. Le urez din tot sufletul să promoveze în Liga I.

La începutul săptămânii trecute am fost abordat de președintele celor de la Molenbeek, Thierry Dailly, care mi-a prezentat proiectul clubului și mi-a făcut o ofertă. Am acceptat imediat și sunt pregătit să revin cât mai repede pe gazon", a spus Surdu pentru Monitorul Expres.

De-a lungul carierei, Surgu a jucat la FC Brașov, CFR Cluj, Steaua, Rapid, Apollon Limassol, Milsami Orhei și ASA Tg. Mureș.

Belgienii sunt acum în Liga a 4-a din Belgia, după ce au avut mari probleme financiare, iar în 2002 a intrat în faliment. Echipa a fost preluată în 2015 de mai mult investitori și acum este la un pas de a promova în Liga a 3-a. După 19 de etape, Molenbeek este pe primul loc, cu 50 de puncte, cu 4 în plus față de locul 2.

Citește și:
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Nationala
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Superliga
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Prima decizie luată de Reghecampf la FCSB: „Cum vin, îi sparg! Ăia nu sunt pregătiți, băi patroane!” + Becali sare la Rotaru: „Până nu faci asta, ciocu' mic!”
Superliga
Prima decizie luată de Reghecampf la FCSB: „Cum vin, îi sparg! Ăia nu sunt pregătiți, băi patroane!” + Becali sare la Rotaru: „Până nu faci asta, ciocu' mic!”
Lovitură pentru Ana Ivanovic » Decizia radicală pe care Bastian Schweinsteiger a luat-o la îndemnul amantei
Stiri extrasport
Lovitură pentru Ana Ivanovic » Decizia radicală pe care Bastian Schweinsteiger a luat-o la îndemnul amantei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (2)
1650189735229298
Curilianu Liviu  •  04 Martie 2017, 15:38

In ultimul timp era un jucator mediocru,a facut bn Brasov ca nu la oprit in echipa.

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  04 Martie 2017, 13:47

...un pas mare pentru ...Surdu...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează