SPORTURI  »  TENIS  »  ATP INDIAN WELLS

Ce rezultat a înregistrat Marius Copil în primul tur de la Indian Wells

Articol de GSP - Publicat sambata, 11 martie 2017 09:02

Marius Copil (111 ATP)  a părăsit turneul de la Indian Wells în runda inaugurală, fiind învins în această dimineață de argentinianul Horacio Zeballos (73 ATP).

Aflat în premieră pe tabloul Mastersului de 1000 puncte din California, românul a fost învins în trei seturi, scor 7-6 (5), 6-7 (2), 4-6, la capătul unui meci care a durat două ore și 35 minute.

Primele două seturi s-au desfășurat după același tipar, iar cei doi și-au împărțit tie-break-urile. Copil l-a câștigat pe primul, iar Zeballos pe cel de-al doilea.

Totuși, românul nu a mai putut ține pasul cu mult mai experimentatul său adversar și a pierdut decisivul cu 4-6.

Pentru prezența în primul tur la Indian Wells, Copil și-a asigurat un cec în valoare 11.970 dolari și 10 puncte ATP.

Copil s-a mai aflat în 2017 pe tabloul principal al turneelor de la Rotterdam și Dubai, iar în perioada următoare ar putea să intre în premieră în prima sută mondială. 

Citește și:
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Superliga
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (2)
tipsy
tipsy  •  12 Martie 2017, 02:18

A ratat o sansa buna, dar daca o tine tot asa o sa mai aiba destule. Romanii mereu si`au atins varful la varste inaintate in ATP, Copil are timp sa se aproprie de valoarea mult hulitului Hanescu, sa mai castigam si noi un meci in Cupa Davis.

capca1
capca1  •  11 Martie 2017, 15:52

Păcat !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează