SPORTURI  »  FORMULA 1  »  INEDIT

VRUUUM de Luminița Paul » Tentația vitezei: Button, descalificat dintr-o cursă pentru că a pedalat prea tare

Articol de GSP - Publicat luni, 10 aprilie 2017 00:00

Campionul mondial din 2009, Jenson Button, a lăsat deoparte circuitele de F1 după sezonul trecut, fiind al treilea pilot la McLaren Honda, după Fernando Alonso și Stoffel Vandoorne.

Asta nu înseamnă că stă degeaba, chiar deloc. Pasionat de triatlon, britanicul a participat recent la o competiție Ironman în California. 1,2 mile de înot, 56 de mile ciclism și un semimaraton, încheiate de Button pe locul al treilea, în categoria sa de vârstă. Să ne amintim că are 37 de ani!

Rezultatul îi permitea să se califice la Campionatul Mondial Ironman de anul acesta, de la Chattanooga (Tennessee). După uriașul efort, când a trecut linia de sosire, el a aflat însă că fusese descalificat pentru depășirea vitezei.

În proba de ciclism, pe anumite porțiuni ale traseului, concurenții sunt obligați să încetinească, din motive de securitate.

Mda, spuneți unui pilot de F1 că trebuie să calce frâna! Măcar Jenson a luat totul cu umor: "Ei bine, a fost un Ironman destul de interesant, doar că am fost descalificat. Ok, ne concentrăm pe următorul!".

Doar să nu pice în aceeași capcană...

Citește și:
FCSB l-a cedat în Superliga pe fotbalistul de 900.000 de euro: „Ne-am înțeles”
Superliga
FCSB l-a cedat în Superliga pe fotbalistul de 900.000 de euro: „Ne-am înțeles”
Belgia - Iran » Eliminare în minutul 66
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Belgia - Iran » Eliminare în minutul 66
Diana Munteanu a pus un pariu de cotă 17 la Cupa Mondială: „Promit să fac asta la TV, dacă nu trece de grupe!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Diana Munteanu a pus un pariu de cotă 17 la Cupa Mondială: „Promit să fac asta la TV, dacă nu trece de grupe!”
A plecat Răzvan, dar putem avea un antrenor român și în noul sezon din Grecia: „Ofertă foarte bună”
Campionate
A plecat Răzvan, dar putem avea un antrenor român și în noul sezon din Grecia: „Ofertă foarte bună”
România frânează Hornbach
Profit.ro
România frânează Hornbach
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează