FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

MM Stoica, reacție surpriză înaintea meciului cu CFR: "Secretul?"

FOTO: Raed Krishan
FOTO: Raed Krishan

Articol de - Publicat luni, 10 aprilie 2017 09:16

Directorul sportiv al roş-albaştrilor, Mihai Stoica, a vorbit despre planurile de viitor ale echipei, fără a considera echipa sa deja campioană.

După meciul de la Turnu Severin, câștigat cu 1-0, oficialul bucureştenilor a fost precaut în declaraţii:

"Schimbările din timpul meciului au adus un plus necesar echipei. Boldrin a jucat senzaţional! Şi trebuie să ne gândim că Steaua a repurtat o victorie în faţa unei echipe excepţionale a Universităţii Craiova. Suntem abia la finalul turului, mai avem 5 meciuri foarte importante.

Secretul? Cu ceva timp în urmă eram acuzaţi că avem probleme fizice. Eu cred că diferenţa s-a făcut şi la acest capitol, de am ajuns să avem o serie importantă de victorii".

Oficialul celor de la FCSB a vorbit şi despre următoarea etapă a echipei sale: "Eu zic că şi o remiză cu CFR Cluj în deplasare este un rezultat pozitiv pentru noi". În acest sezon, au fost trei meciuri directe între cele două formaţii.

Ardelenii au învins pe Naţional Arena cu 1-0, apoi a fost o remiză în Gruia în prima etapă din 2017, pentru ca roş-albaştrii să se impună cu CFR Cluj în prima rundă din play-off.

Citește și:
Mircea Lucescu, pregătit de operație: „Plan făcut cu un medic din Franța cerut de familie” » Comunicat de ultimă oră de la Spitalul Universitar!
Nationala
Mircea Lucescu, pregătit de operație: „Plan făcut cu un medic din Franța cerut de familie” » Comunicat de ultimă oră de la Spitalul Universitar!
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
Stiri extrasport
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”
Tenis
„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”
Ce este ECMO, procedura riscantă care se ia în calcul pentru Mircea Lucescu
Superliga
Ce este ECMO, procedura riscantă care se ia în calcul pentru Mircea Lucescu
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Profit.ro
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ce fac acum UEFAntasticii României » La 20 de ani de la FCSB - Rapid, Bănel Nicoliță încă e în activitate

„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”


Comentarii (6)
963242023697129
Eugen Eugenescu  •  10 Aprilie 2017, 13:28

macar in Saptamana Mare scutiti-ne de chipul necuratului in gazeta ! ptiu,satana !!!

steaua1986forever
steaua1986forever  •  10 Aprilie 2017, 13:15
Postat de ray51 pe 10 Aprilie 2017, 10:50

Mi-e greu sa cred ca actualul patron al CFR-ului cere echipei sa cedeze in fata FCSB-ului. Poate unele 'secaturi' fac fata greu tentatiei banilor lui Becali, dar sa nu uite ca atunci cand nu-i lua nimeni, CFR-ul le-a oferit masa si casa (generic vorbind).

Ai dreptate. Cefure pierde pe bune numai cand joaca împotriva superechipei minamo rin. Aia da echipa valoroasa. Si cu cei mai "frumoși" fani cu micu'n gat

570925256438571
Bogdan Ajutoru  •  10 Aprilie 2017, 12:50

zise fostul puscarias mm

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!