Comentariu de Marian Ursescu » Judecata de apoi

Recunosc că în momentul în care a fost anunțată schimbarea lui Aurelian Roșca de pe banca bucureștencelor, nu am văzut cu ochi buni aducerea suedezului Per Johansson. Și asta nu pentru că nu aș fi avut încredere în scandinav, ci pentru că am considerat că el nu poate schimba cine știe ce, având la dispoziție doar două săptămâni.

În plus, ce antrenor acceptă un contract pe maximum două luni? Doar unul care nu mai are echipă de mult timp! În condițiile în care nu este unul dintre cei mai scumpi! Dacă nu ar fi calificat CSM-ul în Final Four, ar fi plecat după doar două meciuri. "Da, ar fi trebuit să plec după două meciuri", a recunoscut Johansson. Și de ce ați acceptat pe o perioadă așa scurtă? "Pentru că e o mare provocare să antrenezi campioana Europei! Nu puteam să refuzÎ!" A fost sincer suedezul. Nu a avut niciodată o echipă atât de valoroasă pe mână. Chiar dacă a antrenat Suedia, naționala scandinavă nu se compară cu multinaționala de vedete adunate la București.

Suedezul m-a cucerit la meciurile cu Ferencvaros. Și recunosc că l-am judecat greșit. Apreciez felul lui de a trăi fiecare fază pe marginea terenului, faptul că e primul antrenor care trimite în teren jucătoarele fără a se uita la vârsta din buletin sau la numele din cartea de identitate, declarațiile și modestia lui. E impresionant să vezi un om, la time-out-uri, mai obosit și mai transpirat decât jucătoarele care au alergat pe teren. E primul antrenor pe care-l văd că stă jos când dă indicații, în timpii morți, iar jucătoarele stau în picioare și-l ascultă. E și un psiholog desăvârșit. Ca jucătoare, cum să nu-ți iubești antrenorul când face o declarație de genul: "Pe Paula Ungureanu și pe Jelena Grubisici nu le-aș schimba cu nici un alt portar din lume, indiferent de numele lui!".
 
Păcat că după 7 mai, Per va trebui să plece din România. Poate se găsește însă vreo echipă care să-l păstreze în Liga Națională. Ar fi păcat pentru profesionalismul său să nu se întâmple așa!