INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GERMANIA

Magic Max » Cel mai important ziar din Germania îl consideră "cheia promovării" pe Alex Maxim

Getty / Guliver Images
Getty / Guliver Images

Articol de - Publicat miercuri, 26 aprilie 2017 10:31

Într-o singură săptămână, și-a dublat reușitele în acest campionat. Dintr-un jucător care nici măcar nu mai prindea loc pe banca de rezerve în 2017, a ajuns "Magic Maxim.

E cheia promovării lui Stuttgart". Așa l-a numit " Bild" pe mijlocașul român, după ce șvabii s-au mai apropiat cu un pas de revenirea în Bundesliga.

"Șeful de orchestră"

"Alex părea să nu mai conteze la VfB. Hannes Wolf l-a ocolit de la convocări în 6 din primele 10 etape din retur. Dar dintr-odată, revirimentul! Meci de gală cu Karlsruhe, gol de vis la Bielefeld, apoi magica lovitură liberă contra lui Union.

Maxim s-a metamorfozat și e rampa de lansare a lui VfB pe finalul de stagiune. Nu doar accidentarea lui Carlos Mané, dar și atitudinea lui exemplară i-au deschis ușa internaționalului", scriu nemții. Și insistă pe evoluția cu berlinezii:

"A fost șef de orchestră, nu numai prin golul ce a deschis scorul. A fost ovaționat, frenetic, de fani la momentul schimbării, felicitat de antrenor și colegi, la scenă deschisă.

"Nu se mai bazează doar pe tehnică"

"Am zis acum câteva săptămâni că avem nevoie de el și iată că s-a confirmat. Maxim ne-a lăsat impresia unui jucător proaspăt, pregătit și care fuge mult", l-a lăudat directorul sportiv Jan Schindelmeiser.

"Maxim a învățat lecția și nu se mai bazează doar pe calitățile tehnice. Sprintează, aleargă și e disponibil să vină în sprijinul defensivei. Lucru apreciat și pe care antrenorul Wolf îl aștepta de mult timp", a punctat Bild. 

4 goluri are Maxim în 21 de jocuri la VfB în acest campionat. Mai multe ca în precedentele două la un loc

299 de minute a prins Alex în 2017 la Stuttgart în 13 etape din 2. Bundesliga. De două ori a fost integralist

"Maxim este un jucător extraordinar care poate face diferența și în ultimele săptămâni chiar ne-a dovedit-o. Suntem foarte fericiți pentru el"
Timo Baumgartl, fundaș Stuttgart

"Revenirea lui Maxim e o poveste frumoasă. Nu l-am exclus niciodată și cred că Alex a simțit acest lucru"
Hannes Wolf, antrenor Stuttgart

"Indiferent dacă-l folosește sau nu în poziția preferată de decar, Maxim este o armă redutabilă a lui Wolf în thrillerul criminal al promovării"
Bild, cotidian german

Citește și:
Efect de domino la FCSB: „Ne gândim să meargă împrumut”
Superliga
Efect de domino la FCSB: „Ne gândim să meargă împrumut”
Ea e artistă cu milioane de vizualizări, el e fotbalist în România! Cuplul care nu se mai ascunde: imaginile postate
Altele
Ea e artistă cu milioane de vizualizări, el e fotbalist în România! Cuplul care nu se mai ascunde: imaginile postate
Gloria Bistrița s-a calificat într-un mod FABULOS în „sferturile” Ligii Campionilor! So Delgado, prestație rar văzută în handbal + următoarea adversară
Handbal
Gloria Bistrița s-a calificat într-un mod FABULOS în „sferturile” Ligii Campionilor! So Delgado, prestație rar văzută în handbal + următoarea adversară
CSM București își construiește sală multifuncțională! Cât costă și în ce zonă a Capitalei va fi ridicată
Handbal
CSM București își construiește sală multifuncțională! Cât costă și în ce zonă a Capitalei va fi ridicată
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Profit.ro
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează