SPORTURI  »  BASCHET  »  3 LA 3

GALERIE FOTO Serbia a luat marele premiu la 3x3 Challenge, turneul la care au participat peste 200 de jucători care s-au înscris în 240 de secunde!

Articol de GSP - Publicat luni, 08 mai 2017 14:53

În week-end s-a dat  startul sezonului de baschet trei la trei în 2017.

Cele două echipe care au făcut deplasarea la București din țara vecină au ajuns neînvinse la duelul direct din finala categoriei Open, iar favorita Zmajevi și-a dus misiunea până la capăt, câștigând finala cu 12-8 în fața conaționalilor de la Epic Jam și încasând cecul în valoare de 1000 de euro.

“Este o experiență foarte frumoasă pentru noi. Este un turneu foarte bine organizat, care ne-a făcut să jucăm foarte bine. Am tras pentru fiecare minge - așa am câștigat trofeul. Am jucat finala împotriva unei echipe care nu are niciun secret pentru noi. Îi știm foarte bine pe fiecare dintre băieți, și ei sunt luptători extraordinari, dar noi ne-am făcut treaba și ne-am concentrat pe ceea ce conta. Am avut un weekend foarte bun, a fost o experiență excelentă și ne dorim să revenim cât mai curând aici”, a declarat Vuk Jovanovic, căpitanul celor de la Zmajevi.

Înscrierile pentru 3x3 Challenge s-au încheiat după doar patru minute, 56 de echipe fiind validate să participe la acest turneu, fiecare jucător primind un maiou oficial de joc.

Echipe din Serbia și Bulgaria s-au înscris la turneu, iar jucători din Statele Unite, Grecia sau Israel au fost prezenți la turneu. Din păcate cele mai bune echipe românești de baschet 3x3 din sezonul trecut, Rahova’s Finest și Școala Veche, s-au oprit în semifinalele competiției, la categoria Open Masculin, neputând trece de barajul sârbesc.

Baschetul 3x3 are șanse foarte mari să fie inclus în programul Jocurilor Olimpice, ediția Tokyo 2020, o decizie în acest sens urmând a fi luată de Comitetul Internațional Olimpic în această vară. Turneul din week-end a fost organizat de Sport Arena Streetball, membru în FIBA 3x3 Board ca reprezentant al promotorilor din întreaga lume, a susținut acest demers încă din anul 2013.

Citește și:
Șarmanta prezentatoare TV a fost cucerită de stilul lui Cristi Chivu: „Mi-a plăcut ce a încercat el să transmită”
Campionate
Șarmanta prezentatoare TV a fost cucerită de stilul lui Cristi Chivu: „Mi-a plăcut ce a încercat el să transmită”
Schimbare majoră în Superliga » Modelul pe care LPF vrea să-l preia din Austria: „Altfel n-o să producem rezultate”
Superliga
Schimbare majoră în Superliga » Modelul pe care LPF vrea să-l preia din Austria: „Altfel n-o să producem rezultate”
Anunț de ultimă oră la CFR Cluj: „De luni începe treaba!”
Superliga
Anunț de ultimă oră la CFR Cluj: „De luni începe treaba!”
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Stiri extrasport
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează