Articol de GSP - Publicat luni, 22 mai 2017 17:34
Într-un interviu pe youtube pentru contul oficial al FRF, Răzvan Burleanu a abordat două probleme importante: situația președinției sale, contestată de unii oameni de fotbal, și cum se va decide contestația FCSB-ului, în cazul titlului câștigat de Viitorul.
"E foarte ușor să-i soliciți unei persoane să-și dea demisia. Eu le propun tuturor care cer asta să-și asume o funcție publică și vor vedea că nu-i chiar așa ușor.
Cei care nu înțeleg cu ce se ocupă FRF îi invit să vină alături de mine să petreacă 24h sau o săptămână întreagă. Abia atunci vor vedea despre ce e vorba într-o instituție", a declarat Burleanu la FRF TV.
Burleanu a vorbit și despre Comitetul Executiv care va avea loc pe 26 mai, după ce FCSB a contestat campionatul câștigat de Viitorul.
"Îmi doresc ca toate părțile implicate să-și prezinte situația. Domnul Argăseală nu va avea drept de vot pentru că e o situație care-l privește în mod direct. Știm cu toții că dânsul e în Comitetul Executiv, iar asta înseamnă că nu e normal să voteze", a adăugat Burleanu.