SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Halep a vorbit despre primul meci la Roland Garros și explică de ce a fost nervoasă: "M-am protejat"

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat miercuri, 31 mai 2017 13:48

Românca Simona Halep, locul 4 WTA, s-a calificat în turul II de la Roland Garros, după ce a trecut de slovaca Jana Cepelova, locul 89 WTA, scor 6-2, 6-3.

La conferința de presă de după meci, Simona a vorbit despre jocul ei și despre accidentarea suferită în finala turneului de la Roma.

"A fost o zi bună pentru mine. Cred ca puteam să am un forehand mai bun, puțin mai puternic. Poate că m-am și protejat puțin. Am fost puțin nervoasa din cauză că am schimbat terenul. Niciodată nu e ușor în această situație. Cred că m-am descurcat bine. Consider că am servit destul de bine după primele game-uri.

În setul secund Jana și-a revenit și a lovit mai puternic. Dar eu am fost puternică pe picioare. Consider că am făcut un meci foarte bun. Nu e ușor să joci împotriva Janei, mai ale că am pierdut la Wimbledon cu ea", a spus Halep la conferință de presă.

  • În turul următor, Halep se va duela cu nemțoaica Tatjana Maria (29 de ani, 102 WTA), partida urmând să aibă loc joi. Ora nu a fost încă stabilită.

Citește și:
Discurs rar întâlnit în Superligă: „Poate că nu merit colegi atât de buni”
Superliga
Discurs rar întâlnit în Superligă: „Poate că nu merit colegi atât de buni”
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Superliga
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
Special
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (1)
gilos
gilos  •  31 Mai 2017, 16:09

Hai Simona !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează