FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - BISTRITA 2-2

Eterna risipa

Articol de GSP - Publicat luni, 06 august 2007 00:00

Giulestenii s-au obisnuit sa lupte si sa darime ceea ce dobindesc. Luminile s-au aprins pina la cer ieri seara pe Giulesti. Un adio fluorescent pe tabela si un moment de reculegere. Echipa a inceput in forta meciul. In prima parte, elevii lui Bergodi au avut o sarcina usoara, Gloria fiind o clona nereusita a pustilor teribili de anul trecut.

Cu un Lazar energic la centru si Maftei in vina de capitan, visinii au urcat fara probleme spre poarta Gloriei. Balul l-a deschis Buga, demarcat letal dar inutil in minutul 4, iar apoi a ratat Mazilu (14). Adevaratul spectacol a venit insa pe partea dreapta, patrunderile lui Cesinha si sprinturile lui Sapunaru ducind la deschiderea scorului in minutul 27. Tatarasanu n-a avut replica dupa o faza perfect acordata, inchiata cu o executie magistrala a lui Buga.
Rasfatati de tribune, rapidistii au slabit ritmul dupa gol, obiceiul casei, insa bistritenii n-au acceptat invitatia la vals decit dupa pauza. Giulestenii asteptau un ritm candid si s-au trezit cu un un step obraznic. Tilinca inscriind fara sperante pentru Coman si se auzea dansul nervos al tribunelor.

Treziti, visiniii au incercat sa tina pasul, si, printre multele ocazii rispite cu mare arta, Mazilu l-a infrint pe portarul bistritean. Dansul parea incheiat. Nu uitati, aceasta e o cronica a Rapidului!
Motul de pe banca tehnica nu s-a lasat intimidat si a mai introdus o ultima figura acrobatica. Coroian a marcat dupa o bilbiiala rapidista, ridicind in picioare tot stadionul. Reflexul dezamagirii colective. Ce a inceput cu lumini pina la cer s-a terminat cu o dezamagire pina la pamint.

Gafa Craciunescu
In minutul 26, "centralul" Teodor Craciunescu a fost autorul unei gafe simpatice, care nu a fost remarcata de multi dintre spectatori si probabil de putini dintre cei care au urmarit meciul la televizor. Pe un atac al Rapidului, Buga a centrat, iar Craciunescu junior a fluierat corner, insa asistentul i-a facut cu disperare semn ca balonul nu a trecut de linia de fund. Arbitrul a scos imediat fluierul din gura si a lasat jocul sa continue, faza desfasurindu-se fara sa fie intrerupta. ( Radu Oprisan)

Copos a venit cu Iacov
Patronul Rapidului, George Copos, a venit la stadion alaturi de presedintele lui FC National, Constantin Iacov, cei doi stind unul linga celalalt pe parcursul partidei. Copos si Iacov au continuat sa negocieze pe marginea transferului lui Herea in Giulesti, partile urmind sa bata palma cel mai tirziu in cursul zilei de astazi. (Radu Oprisan)

"Este inadmisibil! Am fost dominati acasa de Gloria, jucatorii n-au avut determinare"
George Copos

"Nu am ce le reprosa fotbalistilor mei. Eu am vazut altceva decit ce a vazut patronul"
Cristiano Bergodi

Dor de Pitis
"Yesterday" a fost cintat ieri pe stadion de mai multe ori decit imnul Rapidului. Pentru ca melodia celor de la Beatles era preferata lui Florian Pitis, artistul disparut ieri, la 63 de ani. Membru al Clubului Aristocratic Rapid, Pitis a fost omagiat de catre toti suporterii, care au scandat "Te vom iubi mereu". Pe tabela de marcaj la inceputul jocului a sticlit un mesaj de adio, s-a tinut un moment de reculegere iar jucatorii au purtat banderole negre. (Radu Oprisan)


Citește și:
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Superliga
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Genoa, clubul lui Dan Șucu, a prezentat un echipament unic: „O comoară printre valuri, păzită de pirați”
Campionate
Genoa, clubul lui Dan Șucu, a prezentat un echipament unic: „O comoară printre valuri, păzită de pirați”
CFR Cluj a scăpat de interdicție! Deja 7 transferuri pe repede-înainte
Superliga
CFR Cluj a scăpat de interdicție! Deja 7 transferuri pe repede-înainte
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează