SPORTURI  »  TENIS  »  

Nadal nu se simte încrezător înainte de Wimbledon! "Să joci pe iarbă este complicat, după accidentarea la genunchi îmi este mult mai greu"

Nadal a avut rezultate modeste la ultimele patru ediții de Wimbledon la care a participat, nereușind să depășească nici măcar o dată faza optimilor de finală //  FOTO: Guliver / Getty Images

Articol de Tibi Demeter - Publicat marti, 13 iunie 2017 14:19

Rafael Nadal, omul momentului în tenisul mondial, se pregăteşte de Wimbledon, dar nu se arată extrem de optimist în legătură cu obţinerea unui titlu pe iarba londoneză.

Campionul spaniol a declarat că obţinerea unei noi duble Roland Garros-Wimbledon, pentru a treia oară în carieră, este dificil de obținut, dar rămâne la fel de motivat în privinţa sezonului pe iarbă.

După cel de-al zecelea succes de la French Open, Rafa Nadal ar putea să repete dubla reuşită în 2008 şi 2010, ambele victorii de la Wimbledon venind în anii în care nu a pierdut set la Paris, la fel ca şi în acest an.

Nadal şi-a avertizat deja fanii că iarba nu este suprafaţa lui favorită, pierzând deja trei finale la Wimbledon.

"După ce am avut probleme cu genunchiul, în 2012, jocul pe iarbă a devenit foarte complicat pentru mine. Voi vedea cum reacţionează genunchiul. Să joc pe iarbă este ceva special. Poziţia corpului este mult mai joasă având o stabilitate mai mică", a declarat singurul jucător cu 10 ediţii la Roland Garros câştigate.

Ibericul este conştient şi de pericolele care pot apărea pe parcursul turneului, după ce în ultimii ani a fost eliminat în prima săptămână de jucători precum Steve Darcis, Lukas Rosol sau Dustin Brown.

"Pot să câştig primele două meciuri, după care lucrurile se pot schimba. Primele două partide sunt extrem de periculoase. Am nevoie să fiu mental puternic, să am picioare puternice pentru a putea juca bine la Wimbledon.

"Dacă voi resimţi dureri la genunchi, ştiu din experienţele trecute că o să îmi fie aproape imposibil. Dacă sunt sănătos şi pot să mă pregătesc corect am şansa mea", a completat Rafa.

Nadal a fost învins pe zgură doar de Thiem, în timp ce de la startul lui 2017 are un record de 43 de victorii şi şase înfrângeri, având şansa la finalul să termine pe primul loc din clasament, după patru ani de la ultima clasare în vârful ierarhiei ATP.

Citește și:
Are 47 de ani, dar ținuta ei transparentă a provocat controverse la tragerea la sorți: „Prea îndrăzneaţă pentru un eveniment fotbalistic”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Are 47 de ani, dar ținuta ei transparentă a provocat controverse la tragerea la sorți: „Prea îndrăzneaţă pentru un eveniment fotbalistic”
Șoc la Rapid! Gâlcă și-a exclus din lot vedeta pentru acte de indisciplină! » GSP a aflat ce s-a întâmplat
Superliga

Liga 2, etapa #16 » Puștiul cedat de FCSB a făcut show la Reșița + Steaua, ciuruită în 30 de minute. Clasament după 8 meciuri jucate
Liga 2

FCSB - Dinamo, derby de România » Echipele de start + Informații și imagini de la stadion

Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Profit.ro
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close