FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

Acuze la nivel înalt în fotbalul românesc: "24 de ani am urlat împotriva lui Sandu și a regimului odios" » Nici Daum nu a scăpat de critici: "Nu era momentul pentru un selecționer străin"

FOTO: Alex Nicodim  / GAZETA SPORTURILOR
FOTO: Alex Nicodim / GAZETA SPORTURILOR

Articol de GSP - Publicat marti, 20 iunie 2017 12:04

Fostul fotbalist Marcel Pușcaș a vorbit despre situația în care se află fotbalul românesc, criticând încă o dată perioada în care Mircea Sandu a ocupat funcția de președinte al FRF.

Totodată, Pușcaș consideră inoportună aducerea unui selecționer străin pe banca naționalei.

"Sunt una dintre puținele persoane care, timp de 24 de ani, a urlat sus și tare împotriva lui Mircea Sandu și a regimului odios. După 24 de ani, pretențiile sunt mai mari.

Eu am spus de acum un an că nu cred că este momentul pentru un selecționer străin. După un an de zile, nu pot să îmi retrag punctul de vedere de atunci.

S-au făcut și lucruri foarte bune: comunicarea acțiunile sociale, dar avem multe lucruri de făcut. Cu aplicabilitatea avem mari probleme.  Eu totuși sper că își va reveni fotbalul românesc, pentru că e un șifonier cu haine împrăștiate.  Avem multe atuuri, avem talente. Tot ce avem bun trebuite structurat, băgat fiecare lucru în serarul lui", a declarat Marcel Pușcaș, la Radio Sport Total FM. 

În prezent, Marcel Pușcaș ocupă funcția de director de Dezvoltare Regională din cadrul Federației Române de Fotbal.

Citește și:
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
Campionate
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
Arenă unică în România! Un bloc de locuințe este chiar în spatele Tribunei I, în curtea stadionului
Special

Cutremur la CFR Cluj! Damjan Djokovic și juristul clubului, anchetați pentru pariuri
Superliga
Cutremur la CFR Cluj! Damjan Djokovic și juristul clubului, anchetați pentru pariuri
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”

Comentarii (3)
1231782316848004
Gelu Viorel  •  20 Iunie 2017, 15:03
Postat de Caracala Paulian pe 20 Iunie 2017, 12:53

FRF sa ia Divizia A inapoi.....ce atatea ligi ..ar fi bine ca in Craiova , Timisoara, Cluj, Iasi, Constanta si Bucuresti sa fie 6 echipe puternice . echipe regionale OLTENIA CRAIOVA .....RIPENSIA TIMISOARA (care se zice dupa unii istorici ar fi fost denumirea romana a provinciei care continea banatul de azi . cert e ca RIPENSIS a fost dar in Bulgaria si Serbia insemnand in traducere dincolo de dunare.....asa si Oltenia a fost Malvensis dupa numele Malva numele dac al orasului Romula (mica Roma) oras care a devenit capitala provinciei ....si a fost singura denumire a oraselor de pe teritoriul Daciei care continea R O M in denumire .....Romula (Mica Roma) se afla la Nord de Caracal ..aproape de comuna Brancovesti de unde provine familia Brancoveanu .....in fine revenind ......in cele 6 centre echipe regionale ....eu sunt pt OLTENIA ....OLTENIACUS ....si in Bucuresti va fi Steaua ca are CCE si cine va mai avea bani de fotbal

iar ai scapat de la ospiciu :)

mixmax
mixmax  •  20 Iunie 2017, 13:07

sau mai bine...liga 1 sa se rupa de frf ca oricum burleanu si ai lui nu fac altceva decat sa fure bani de la cluburile din liga 1 ca sa-i pe corupa votacii din ligile inferioare inaintea alegerilor.

179081852626446
Caracala Paulian  •  20 Iunie 2017, 12:53

FRF sa ia Divizia A inapoi.....ce atatea ligi ..ar fi bine ca in Craiova , Timisoara, Cluj, Iasi, Constanta si Bucuresti sa fie 6 echipe puternice . echipe regionale OLTENIA CRAIOVA .....RIPENSIA TIMISOARA (care se zice dupa unii istorici ar fi fost denumirea romana a provinciei care continea banatul de azi . cert e ca RIPENSIS a fost dar in Bulgaria si Serbia insemnand in traducere dincolo de dunare.....asa si Oltenia a fost Malvensis dupa numele Malva numele dac al orasului Romula (mica Roma) oras care a devenit capitala provinciei ....si a fost singura denumire a oraselor de pe teritoriul Daciei care continea R O M in denumire .....Romula (Mica Roma) se afla la Nord de Caracal ..aproape de comuna Brancovesti de unde provine familia Brancoveanu .....in fine revenind ......in cele 6 centre echipe regionale ....eu sunt pt OLTENIA ....OLTENIACUS ....si in Bucuresti va fi Steaua ca are CCE si cine va mai avea bani de fotbal

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close