INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Surpriză pentru fanii lui Huddersfield! Ce beneficiu vor avea cei mai loiali suporteri ai nou-promovatei în următorul sezon de Premier League

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de Cristi Cozmaciuc - Publicat sambata, 24 iunie 2017 12:17

Huddersfield Town s-a întors în Premier League după 45 de ani de absență, iar patronul clubului le-a pregătit o surpriză suporterilor care au fost alături de echipă din 2010 încoace.

În 2010, la scurt timp după ce devenea conducătorul clubului, Dean Hoyle anunța suporterii clubului că cei ce își vor achiziționa sezon de sezon abonamente la meciurile de acasă ale echipei vor putea să beneficieze de acest privilegiu pentru doar 100 de lire în cazul în care Huddersfield va ajunge în Premier League.

Astfel, peste 4000 de suporteri vor putea asista la meciurile echipei favorite de pe Kirklees Stadium pentru doar 5 lire per meci.

”În această săptămână, promisiunea (n.r. - făcută de Hoyle) va fi pusă în aplicare. Mai bine de 4.000 de fani vor primi câte un e-mail din partea clubului”, anunță cei de la Huddersfield într-un comunicat oficial.

Huddersfield Town a revenit în Premier League după ce a trecut, pe rând, de Sheffield Wednesday și Reading, play-off-ul pentru promovarea din Championship. Ultima prezență a clubului pe prima scenă a fotbalului englezesc a fost în sezonul 1971-1972.

 Fii parte din redacția noastră! Participă la Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Citește și:
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
Conference League

„Am ajuns de RÂSUL LUMII” » Gigi Becali, șocat de rușinea cu Auda, îl distruge pe Ștefan Târnovanu: „Tot el stă și se închină?! Să ne distrugi în halul ăsta...”

Gafele care au scos-o pe FCSB din Europa! Momente inexplicabile în Letonia

Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
Liga 3

ULTIMA ORĂ ″Gazprom România″ a fost vândut. Are și o rețea de 19 benzinării
Profit.ro
ULTIMA ORĂ ″Gazprom România″ a fost vândut. Are și o rețea de 19 benzinării
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează